Schimbul de agenţi secreţi între Statele Unite şi Rusia, desfăşurat astăzi la Viena, s-a încheiat, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.
Autorităţile americane au confirmat că Moscova a eliberat patru prizonieri în schimbul a zece agenţi ruşi. "Statele Unite au transferat cu succes zece agenţi ruşi Federaţiei Ruse şi Federaţia Rusă a eliberat patru persoane ce fuseseră încarcerate în Rusia.Schimbul acestor persoane, care a avut loc la Viena, în Austria, s-a încheiat", a precizat Departamentul Justiţiei, într-un comunicat. Două avioane, un Yakovlev Yak-42 şi Boeing 767-200, au aterizat astăzi în jurul orei prânzului la Viena. Într-unul se aflau agenţii ruşi, iar în celălalt cei patru eliberaţi de Moscova. Aeronavele au stat la sol o oră şi jumătate, una lângă cealaltă, pe aeroportul din capitala Austriei. Apoi, avionul rus a decolat de pe aeroport, având destinaţia Moscova, avându-le la bord pe cele zece persoane acuzate de spionaj în favoarea Rusiei. După 15 minute, a decolat şi avionul american, spre New York, având la bord patru persoane condamnate pentru spionaj în favoarea ţărilor occidentale. Spion contra spion
Autorităţile americane dezvăluiseră în cursul zilei de ieri că cei 10 spioni vor fi expulzaţi la schimb cu alţi patru spioni arestaţi în Rusia. Moscova şi-a dat acordul pentru eliberarea agenţilor reţinuţi "pentru presupuse legături cu serviciile de informaţii occidentale" în schimbul eliberării celor 10 spioni arestaţi în Statele Unite acum aproape două săptămâni. La scurt timp după anunţul americanilor, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, a anunţat că liderul de la Kremlin a graţiat patru ruşi printre care specialistul în armament Igor Soutiaguine, Alexandre Zaporojski, Guennadi Vassilenko şi Serguei Skripal. Cei patru i-au trimis preşedintelui o cerere de graţiere în care şi-au recunoscut vinovăţia, scriu agenţiile de presă ruse. "N-au avut încotro", a dezvăluit presei un înalt demnitar american care a preferat să rămână anonim. Oficialii de la Washington susţin că schimbul a fost decis din motive de "siguranţă naţională" şi umanitare.