Pentagonul ar fi notificat Agenția Centrală de Informații că intenționează să pună capăt unei părți semnificative a sprijinului militar pentru operațiunile antiteroriste ale CIA.
Potrivit site-ului Intelnews, unele dintre aceste modificări s-ar putea aplica din ianuarie, după cum susține presa americană. După atacurile din 11 septembrie, CIA a încorporat o misiune antiteroristă complexă în lista sa de activități.
Dar s-a bazat pe resursele Pentagonului pentru a sprijini multe dintre aceste activități, cum ar fi transportul, logistica și chiar execuția. Rolul Pentagonului în aceste activități tinde să fie crucial, mai ales că astfel de operațiuni au loc în zone de luptă active sau în locații periculoase din întreaga lume.
Așa că e nevoie de o protecție militară mare. Președintele Trumpa decis însă să retragă soldații SUA din zone de război precum Somalia, Afganistan și Irak. Acste trupe ofereau sprijin logistic și material misiunilor CIA în aceste zone. Și Departamentul Apărării a sugerat nu de puține ori că dorește să se axeze mai puțin pe antiterorism și mai mult pe China și Rusia.
Secretarul interimar al Apărării, Christopher Miller, a trimis o scrisoare șefei CIA, Gina Haspel, în care o informează despre decizia Pentagonului de a face schimbări drastice în sprijnirea operațiunilor antiteroriste ale agenției. Un fost oficial de rang înalt al CIA a descris planurile Pentagonului drept „extrem de neobișnuite”, având în vedere că misiunile CIA de combatere a terorismului nu mai pot fi executate de agenție fără sprijinul militar al SUA.
"Derularea lentă a acestei inițiative de către Departamentul Apărării și CIA este discutabilă, dar daunele cauzate de această lovitură au fost deja făcute", crede Darrell Blocker, fost director adjunct al Centrului Antiterorism al CIA.