Spionii lui Putin au invadat Marea Britanie. E doar vârful aisbergului - fost agent KGB

Spionii lui Putin au invadat Marea Britanie. E doar vârful aisbergului - fost agent KGB Vladimir Putin. Sursa: Arhiva EVZ

Fost agent KGB: Spionii ruși au invadat Marea Britanie. Spionajul rusesc a căpătat o asemenea anvergură încât a scăpat de sub control, avertizează un fost agent dublu rus.

Spionii lui Putin au infiltratat "fiecare parte a societății britanice", a avertizat un fost agent KGB în presa britanică.

Activitate imensă a spionajul rusesc în Marea Britanie

Fostul agent dublu Boris Karpichkov (63 de ani) susține că activitatea spionilor Rusiei în Marea Britanie este acum "imensă". Mai mult decât atât, avertizează acesta, agențiile de securitate britanice nu par să observe amenințarea.

Aserțiunea lui Karpichkov vine la doar câteva zile după ce trei bulgari suspectați că lucrează în serviciul serviciilor secrete rusești au fost arestați și supuși unei investigații complexe. Orlin Roussev (45 de ani), Bizer Dzhambazov (41 de ani) și Katrin Ivanova (31 de ani) au fost inculpați în cadrul unei anchete majore privind securitatea națională. Aceștia vor compărea în fața tribunalului la Londra, în ianuarie 2024.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spionii ruși au infiltrat toate instituțiile britanice

Boris Karpichkov, care trăiește în exil în Marea Britanie, a descris "o rețea uriașă" de așa-numiți agenți în așteptare. Fostul agent KGB consideră că agențiile de securitate britanice nu fac tot efortul de a proteja Regatul Unit de tentaculele spionajului rusesc. Potrivit acestuia, spionii ruși au infiltrat inclusiv Camera Comunelor, Camera Lorzilor, organismele judiciare, instituțiile de stat, forțele de poliție și alte organisme responsabile cu siguranța națională.

marea britanie

„Este doar un mic fragment al aisbergului legat de activitatea ilegală a spionilor Rusiei", a declarat Karpichkov pentru The Sun.

"Viteza și anvergura serviciilor de securitate rusești este imensă în prezent, chiar dacă personalul ambasadei Rusiei la Londra s-a redus semnificativ în ultimii ani. Agențiile de securitate și de aplicare a legii nu fac suficient pentru a localiza activitatea extinsă a spionilor ruși în Marea Britanie. Agențiile de securitate par să subestimeze foarte mult și să minimalizeze aceste activități ca să poată întreprinde acțiuni mai eficiente. Așa s-a întâmplat în cazul asasinării lui Litvinenko, în cazul de crimă al lui Gareth Williams, otrăvirea lui Skripal și alte morți suspecte", a comentat fostul agent KGB.

Pe de altă parte, a mai observat Karpichov, anumiți cetățeni ruși rezidenți în Marea Britanie fac eforturi deosebite să convingă guvernul britanic să anuleze sancțiunile impuse Rusiei după invazia Ucrainei.

Fost agent dublu pentru Letonia și Rusia

Născut în Letonia, Karpichkov a fost agent dublu, spionând Lituania în favoarea Rusiei și Rusia în beneficiul Letoniei. Absolvent al academiei KGB din Minsk, acesta a lucrat pentru serviciile secrete rusești peste un deceniu. A avut acces la secretele de la cel mai înalt nivel ale Kremlinului. După căderea Uniunii Sovietice în 1991, acesta a rămas în Lituania, alăturându-se serviciilor secrete din această țară. În anul 1998 a defectat în Marea Britanie, după ce autoritățile din Rusia postcomunistă au descoperit că și-a trădat țara. A fugit în Regatul Unit cu valize pline de documente secrete, inclusiv șase pașapoarte false. A fost încadrat ca maior al KGB, devenit ulterior FSB.

Spionii lui Putin au cucerit Marea Britanie. Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Într-un alt interviu acordat anul trecut tabloidului The Sun, fostul agent KGB a acuzat guvernul britanic că se joacă de-a ruleta rusească cu viața lui. Afirmația a vizat autoritățile britanice, pe care le-a acuzat că l-au lăsat neprotejat în fața asasinilor și spionilor lui Putin.

„Dar în mod evident, Rusia este la propriu în război în acest moment, iar Rusia și Putin își vor urmări obiectivele de stat până la capăt, indiferent dacă pe câmpul de luptă sau prin elemente de spionaj în Marea Britanie și Europa", a mai afirmat Karpichkov.

Spionajul Rusiei în Regat a depășit nivelul din timpul Războiului Rece

În 2020, Comitetul de Servicii Secrete și Securitate din Parlament a publicat un raport care arată că statul britanic urmărește îndeaproape Rusia. Raportul admitea că s-a subestimat foarte mult replica necesară pentru amenințarea rusească.

Pe de altă parte, fostul ofițer MI5 Annie Machon a apreciat că spionajul Rusiei în Regat a depășit nivelul din timpul Războiului Rece. Rusia își crește de 15 ani influența în această țară și nu numai prin spioni, ci și prin tactici folosite de oligarhii săi pentru a cumpăra putere politică. În noiembrie 2022, fostul agent MI6 Julian Richards a declarat că Moscova a devenit atât de eficientă încât agențiile secrete britanice au scăpat de sub control fenomenul. Practic nu știu câte nuclee de spionaj rusesc sunt active în țară, mai notează The Sun.