Spionajul economic a fost și este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi îndeletniciri de furt intelectual din istoria omenirii. În continuare vom oferi câteva exemple concrete, furnizate de un specialist avizat – și l-am numit aici pe Constantin Vânătoru, coordonatorul Laboratorului de Genetică și Ameliorare din cadrul Stațiunii de Cercetare –
Dezvoltare Legumicolă Buzău -, în legătură cu aceste acte de piraterie științifică.

De la manevra americanilor, care au reușit în urmă cu ani buni să „preia” cercetările (și rezultatele) de Nobel ale regretatului Viorel Vrânceanu, omul care a inventat hibrizii sintetici de floarea-soarelui, până la acțiunile îndrăznețe (și ilegale!) ale maghiarilor și cehilor care piratează an de an roadele muncii colectivului condus de Constantin
Vânătoru, toate își vor găsi locul în rândurile de mai jos.

Cum era în vremea comunismului

Pentru o mai bună înțelegere a situației dramatice în care ne zbatem astăzi, vom începe cu dezvelirea tabloului care imortaliza, în tușe apăsate, situația Cercetării – cu „C” mare, da? – în România în urmă cu mai bine de treizeci de ani.

„Înainte de Revoluție, în vechiul comunism așadar, nu se trâmbița nimic legat de modul în care au fost obținute diverse soiuri (productive) de plante, diverse inovații. Totul era protejat strict, în orice domeniu de activitate – de la agricultură, la industrie și cultură. Și de acest aspect aveau grijă toate Serviciile statului, mai ales cele Secrete.

Păi, dacă realizai un soi bun, să zicem de viță de vie, imediat se creau, în catastife, «părinți genetici falși»”. Mă mir: ce înseamnă „părinți genetici falși”? Răspunsul cade drept: „Era o practică obișnuită în toate țările comuniste la acea vreme. Niciodată, când unul dintre aceste popoare descoperea ceva nou în agricultură, de pildă, nu anunța, oficial, la nivel științific internațional, această realizare. Nici pomeneală!

Pentru a se proteja de spionajul economic trecea în acte părinți genetici falși. Așa se proceda și în România. Spre
exemplu: aflau, după îndelungi cercetări, un nou soi de viță de vie – unul extraordinar. Pentru a-l proteja îi inventau origini false. Nu specificau adevărata combinație genetică, ci treceau în acte o umplutură de tipuri de plante care n-ar
fi condus niciodată la obținerea soiului vânat (economic).

«Domne’, am obținut Tămâioasa asta din Fetească Regală și Resling». Aiurea, n-avea nicio legătură cu realitatea! Străinii aflau, dar culegeau – pe bani buni probabil – informații neadevărate. Eh, așa se proceda atunci, nu eram noi singurii care foloseau această metodă de apărare – a «părinților falși». Vedeți?, nu specificam exact cum au fost  obținute acele soiuri superioare și așa fentam spionajul economic la care eram expuși, păstrându-ne intacte propriile
descoperiri”.

Ce s-a întâmplat după ’90

Băieți deștepti comuniștii – nimic de obiectat – , dar să revenim în prezent, în era amprentării digitale, unde România a rămas, ca de altfel în atât de multe alte domenii, în coada preocupărilor pentru propria bunăstare. „Eh, dacă în comunism erau protejate cât de cât informațiile legate de hibrizii noi de floarea-soarelui, de viță de vie, de porumb etc., după ’90 a început bulibășeala. S-au deschis granițele, s-a deschis «Cutia Pandorei »”.

Constantin Vânătoru oftează din toți rărunchii: „S-au schimbat vremurile, dar s-au vânturat și s-au pierdut și  informațiile reale, rezultatele unor cercetări de zeci de ani. Cum așa? Păi, cele mai multe date erau stocate, pentru
a fi protejate, doar în mintea amelioratorului, a cercetătorului sau a inginerului care conducea stațiunea respectivă. Foarte puțini oameni mai știau încrucișările corecte…

Or, în timp, ăștia au început și ei să iasă la pensie, să moară… Unii au transmis unor discipoli informațiile legate de genetică, alții n-au mai apucat. Am pierdut multe soiuri de calitate așa, multe, multe”.

Era amprentării digitale

Constantin Vânătoru își adună gândurile și reia hotărât: „Se deschiseseră granițele, puteam să ieșim și noi afară, specialiștii noștri puteau participa la expuneri internaționale ale unor colecții de referință. Dar nu s-a întâmplat
așa. În loc să ne mișcăm rapid, să identificăm, să recunoaștem acele soiuri care ne aparțineau prin tradiție, am preferat să ne războim între noi în țară.

Au mers alții și și-au însușit fără urmă de rușine originea unor soiuri românești”. „Cine?”, sondez curios. „Ungurii,
de exemplu, au etichetat mai multe soiuri de vișin românesc. Noi n-am fost în stare să ne raliem rapid normelor internaționale de protecție. Când ne-am trezit, aveam la dispoziție, pentru a demonstra originea soiurilor neaoșe, acei părinți genetici falși.

Doar ei mai rămăseseră prinși în hârțogăraia de pe la institutele de cercetare. Nu ne mai erau de niciun folos. În plus, ne-am apucat să distrugem, să destructurăm, să vindem institutele, să demantelăm Cercetarea…”.

Vânătoru oftează, dar nu dezarmează: „Acum, dacă ai un soi deosebit, trebuie să-i descrii cât mai exact originile. Nu mai poți ascunde nimic dacă vrei să fie recunoscut la nivel mondial. Declari inclusiv sortimentele considerate secrete,
pentru că nu ți le mai poate fura nimeni. Sunt amprentate genetic, poți demonstra ușor care-i soiul creat de tine”.

Importăm hibrizii creați de noi!

Un caz elocvent de dezorganizare, lipsă de consecvență și inconștiență în domeniul politicilor legate de cercetare în România este următorul: „Viorel Vrânceanu, un cercetător român din Râmnicu Sărat, este inventatorul hibrizilor sintetici de floarea-soarelui.

A reușit să creeze acest hibrid extrem de productiv, foarte bun inclusiv pentru albine, la Fundulea, la baza de  cercetare de acolo. Academiile străine nu mai pridideau cu laudele, apreciau că, dacă n-ar fi fost român, ar fi luat Premiul Nobel pentru descoperirea lui”, speculează Constantin Vânătoru.

Mai mult: „Pe când la noi, mai ales după Revoluție, totul s-a risipit. Bine, nu chiar totul, pentru că americanii au fost isteți. Au momit cu salarii mari, cu bani mulți cercetătorii crescuți de Viorel Vrânceanu, i-au luat în SUA, i-au transformat în americani și uite așa au pus mâna pe creațiile românești, pe acești hibrizi de floarea-soarelui foarte
productivi. Culmea e că noi, acum, am ajuns să importăm de la americani semințele inventate de noi! 80-90% din totalul semințelor de floarea-soarelui le importăm de peste Ocean. O rușine!”.

„Nu putem lupta cu toți băieții deștepți”

Constantin Vânătoru ne-a atras atenția asupra unei situații uluitoare: „Domne’, în fiecare primăvară, când toată lumea se pregătește de însămânțare, tone de semințe purtând marca Institutului de Cercetare de la Buzău invadează piața. Semințe de varză, de tomate, de ceapă, de toate felurile sunt comercializate de firme din Ungaria și din Cehia sub eticheta Institutului nostru. Oamenii au încredere în semințele de la noi și le cumpără. Doar că aceste semințe piratate nu provin de la Institut de la noi, ci Dumnezeu știe de unde. E furt intelectual pe față”.

Soiurile neamprentate sunt ușor de falsificat Și nu există nicio reacție din partea autorităților? „Ce să facem? Creațiile noastre sunt înregistrate la OSIM și la alte instituții abilitate, dar ei doar îți certifică faptul că sunt ale tale, nu pot să te și apere de aceste hoții. Ca să-i eliminăm de pe piață ar trebui să ne angajăm avocați buni și să-i dăm în judecată, să le cerem despăgubiri sau măcar să-i facem să înceteze.

Dar și asta ar fi aproape imposibil de realizat. Sunt mult prea mulți, nu ne putem lupta cu toți băieții deștepți care ne subtilizează cu nerușinare munca. În plus, riști să pierzi, pentru că multe soiuri – cum este varza de Buzău – n-au amprentare genetică, nu poți dovedi științific că e produsul tău”. Aiuritor, nu?

Te-ar putea interesa și: