Așa cum am mai scris în Evenimentul zilei sau Evenimentul istoric, punctele de interes pentru spionajul american în România erau nenumărate.

De la acțiunile înalților demnitari la cele mai mărunte industrii, de la bazele militare la viața de zi cu zi din piețe sau restaurante, totul putea deveni obiectiv de interes pentru agenți. Asta și pentru că rolul spionilor era (este) și acela de a crea ofițerilor de sinteză din Centrală o imagine cât mai completă, mai amănunțită a țărilor devenite comuniste după războiul mondial.

Astăzi mă voi opri asupra unei note secrete trimisă la 10 august 1951, adică acum 67 de ani! Ea conține informațiile culese de agentul din rezidența din România la o fabrică nou-apărută, Tăbăcăria Națională, după naționalizare.

 

Pionierul, Talpa și Bourul

 

Iată ce informații au cules agenții:

”Actuala Tăbăcărie Națională este rezultatul fuziunii dintre Tăbăcăria Cralex, Tăbăcăria Bourul și vechea Tăbăcărie Națională”

Agentul se referă de fapt la fabricile naționalizate de la familia lui Nicola Prodanof. Peste câțiva ani, pe locul Tăbăcăriei se va înființa celebra fabrică Pionierul, cea de pe cheiul Dâmboviței, acum un loc abandonat și devorat de procese de succesiune. Înainte de naționalizare fabricile aveau nume sugestive: Dâmbovița, Bourul sau Talpa. În 1951, situația era alta. Continuăm cu nota secretă:

”În fabrică sunt angajați între 1200 și 1500 de muncitori, care procesează pielea pentru tălpi și partea de sus a pantofilor. Pieile de cea mai bună calitate sunt alese de ofițerii Armatei pentru uzul militar, cele de calitatea a doua merg la export și celelalte sunt folosite pentru consumul civililor.

Cele mai multe piei sunt importate din Argentina, sunt de foarte bună calitate dar sunt foarte ușoare și de aceea sunt folosite mai mult pentru liniile de fabricație de pantofi. Fabrica procesează zilnic 15.000 kg de pielărie, folosind materiale de întreținere sintetice.

Pielea de pește, probabil de delfin, este procesată în fabrică pentru a fi folosită la curelele de ceasuri sau genți de damă. Tălpile din crepe sunt făcute în fabrică, informatorul nostru spunând că materialul este importat din SUA. Este mare nevoie de materii prime, șireturi, ulei de pește, piele groasă.”

Tăbăcarii, păziți cu armele

 

”Până în ianuarie 1951, fabrica avea 40 de paznici înarmați, dar numărul lor a crescut la 100. Clădirile din apropiere au foișoare din metal sau lemn pe acoperișuri, aceste platforme sunt camuflate și nu se cunoaște rostul lor.

Potrivit informatorului, muncitorii sunt nemulțumiți din cauza salariilor foarte mici și a condițiilor proaste de muncă. Funcțiile de conducere sunt ocupate de persoane necalificate, care au fost numite doar pentru că sunt membri ai Partidului Comunist. Toate lipsurile și reducerile, ca și cerința de a munci cât mai mult sunt explicate prin ”binele poporului”.

Porumbul, grâul și cartofii trebuie predate Statului la prețuri foarte mici, iar țăranii sunt siliți să-și vândă vitele pentru că nu-și permit să le cumpere mâncare. Informatorul ne-a spus că a văzut transporturi întregi de vite duse la abatoare, dar carnea nu a fost distribuită populației.”