Rene Gonzalez, unul dintre cei cinci agenţi cubanezi arestaţi în 1998 în Statele Unite şi condamnaţi pentru spionaj, a sosit vineri în, a anunţat televiziunea de stat cubaneză, informează Mediafax.
Ieri, în jurnalul televiziunii de stat se spunea: “Eroul republicii Cuba, Rene Gonzalez, a sosit în ţară, în vizită privată şi familială”. Rene Gonzalez care este eliberat condiţionat în Statele Unite, pentru trei ani, după ce a ispăşit o pedeapsă de 13 ani în închisoare, a fost autorizat la 20 martie de justiţia americană să se deplaseze pentru două săptămâni în Cuba pentru a-şi vizita fratele bolnav. “Rene a afirmat că se va conforma condiţiilor stabilite pentru vizita sa şi că se va întoarce în Statele Unite”, a adăugat televiziunea. Agentul face parte din grupul celor "Cinci" consideraţi în Cuba ca fiind "eroi ai luptei antiteroriste". Rene Gonzalez, Gerardo Hernandez, Ramon Labanino, Antonio Guerrero şi Fernando Gonzalez au fost arestaţi în 1998 după ce se infiltraseră în grupările anti-Castro din Florida pentru, conform Havanei, a împiedica atentate teroriste împotriva Cubei. Autorizaţia acordată lui Rene Gonzalez de a se deplasa în Cuba intervine la câteva zile după o cerere similară prezentată justiţiei cubaneze de avocatul lui Alan Gross, un sub-contractant al Departamentului de Stat american condamnat în martie 2011 la 15 ani de închisoare pentru “atentat la securitatea statului” după ce a fost arestat când a adus în Cuba echipamente de transmisie prin satelit interzise.