Sperietoarea argentiniană

sursa: arhivă EVZ

Tulburările politice și economice se accentuează în guvernul stângistului Fernández

„Dolarul paralel” este o aberație pe care numai brazilienii mai în vârstă – sau cei care operează în afara legii – ar trebui să-și amintească. Este vorba despre rezultatul unor restricții și cotații artificiale impuse de guvern pe piața valutară, care obligă cetățenii care au nevoie de moneda americană să o caute prin mijloace ilegale.

Tranzacțiile paralele în dolari încă fac parte din viața de zi cu zi din Argentina, ceea ce oferă o idee despre dezordinea cronică a economiei din ţara vecină. Și în cadrul acestora prețul monedei din Statele Unite a explodat în această săptămână, semn al agravării unei crize care zguduie Casa Rosada (sediul preşedinţiei Argentinei; n. trad.).

Sâmbătă (2 iulie), Martín Guzmán, considerat a fi un moderat în guvernul stângistului Alberto Fernández, a demisionat de la Ministerul Economiei. Acesta era ținta unor atacuri din partea aripii mai radicale, conduse de vicepreședinta, Cristina Kirchner.

Este greu să faci astfel de distincții ideologice într-o țară în care inflația a atins 60% în ultimele 12 luni - de cinci ori rata deja ridicată din Brazilia.

Guzmán nu a căzut din cauza indulgenţei faţă de prețuri, atsfel că înlocuitoarea sa, Silvina Batakis, este o susținătoare neortodoxă a extinderii cheltuielilor publice. Fostul ministru a fost cel care a pus la cale un acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru renegocierea datoriei argentiniene în schimbul unor măsuri de corecţie bugetară.

Cristina Kirchner, care a guvernat țara timp de opt ani, până la sfârșitul anului 2015, a trăit momente de linişte și, în final, de deteriorare economică. În ceea ce privește inflația, mandatul său a devenit rușinos de celebră pentru manipularea indicilor, până la acolo, încât statisticile oficiale au fost discreditate.

Argentina nu are o monedă demnă de încrederea populației sale, cu atât mai puțin a comunităţii internaționale – de aici cursa permanentă pentru dolar, la care participă guvernul însuși.

Într-o versiune agravată a deficienţelor braziliene, nu există un consens politic pentru a abandona politicile populiste de intervenție a statului care dezorganizează economia și epuizează conturile publice.

Într-un moment în care forțele de stânga dobândesc din nou întâietate în America Latină, țara vecină candidează la postul de nouă sperietoare care să fie prezentat alegătorilor din regiune.

Guvernul Fernández a fost deja învins la alegerile legislative din luna noiembrie a anului trecut, pierzând controlul asupra Senatului și urmează să se confrunte cu o dispută prezidențială foarte grea în 2023.

Multe dintre problemele țării dateazăt de multă vreme și au afectat și administrația anterioară, a liberalului Mauricio Macri. Riscul ca acestea să se radicalizeze de acum înainte pare să fie tot mai mare, după cum o arată escaladarea dolarului paralel. (Editorial Folha online; Traducerea: Iulia Baran, RADOR)