Spațiul: nu ultima frontieră, ci noul Far West

Spațiul: nu ultima frontieră, ci noul Far West

Avantajele potențiale ale industriei spațiale sunt enorme, de miliarde de dolari. Dar numai cei care sunt dispuși să-și asume riscuri și pierderi vor beneficia de ele.

În ciuda discuțiilor cu privire la o nouă „cursă spațială”, ceea ce se petrece acum pare mai degrabă o cursă către un nou Far West, similară cu prima eră a Internetului, în anii 90.

Primii ani ai explorării spațiale aveau un singur obiectiv: aducerea primului om pe lună. Entitățile private din industria spațială au lucrat în mare parte ca și contractori guvernamentali.

Astăzi, spațiul nu mai este apanajul guvernelor ci al unui număr din ce în ce mai mare de companii private, finanțate din belșug de capitaluri private și de miliardari cu buzunare adânci, scrie Politico.

Mai mult ca niciodată, există acum uriașe posibilități în industria spațială comercială.

Și din ce în ce mai mult înțelegem că aceste noi companii din industria spațială și ideile lor îndrăznețe vor marca omenirea de-o manieră pe care acum este dificil să o anticipăm, așa cum a fost cazul, la început, cu giganți precum Facebook sau Amazon.

Spațiul a trecut de la definiția unui loc în care omenirea dorea doar să ajungă, la cea a unui loc unde se pot face afaceri. Potrivit Morgan Stanley, spațiul este o industrie care va valora 1 trilion de dolari, până în 2040.

Europa trebuie să învețe școala căderii

Europa, care a cunoscut succese enorme în explorarea spațială, apetitul pentru a profita de noua era spațială comercială este pe măsură. La fel și resurse umane talentate.

Inițiative guvernamentale promițătoare, precum Business Incubation Centres ale Agenției Spațiale Europene (ESA) ,  susțin antreprenorii europeni și startup-uri din sectorul spațial.

Însă, apreciază Sarah Cruddas, jurnalist și autor specializat în sectorul spațial, ceea ce are nevoie Europa nu sunt programe precum „Apollo” sau „Sputnik”, desfășurate în trecut de Statele Unite și Rusia.

„Europa trebuie să învețe școala eșecului”, estimează Sarah Cruddas.

La ora actuală, Statele Unite sunt lider mondial în sectorul spațial privat.

Acest lucru se datorează parțial faptului că sectorul spațial privat este susținut de guvern - decizie luată concret în 2015 de Commercial Space Launch Competitiveness Act- și că primește o sumă imensă de capital datorită investițiilor private. (Datorită reglementărilor ITAR care limitează exportul tehnologiilor militare și de apărare, numai entitățile americane pot beneficia de acest fond de capital disponibil)

Cine riscă mai mult, câștigă

Dar, poate cel mai important, există deja un ecosistem pentru investiții private: investitorii americani sunt mai dispuși să-și asume riscuri mari decât omologii lor europeni.

Desigur, reticența în fața riscului este de înțeles atunci când investitorii sunt abordați cu idei de genul unei activități miniere pe asteroizi sau trimiterea unui vehicul pe Lună (Lunar Rover).

Dar multe din companiile revoluționare pe care ni le asumăm astăzi au început de la o idee considerată prea îndrăzneață sau chiar ridicolă.

Diferența dintre Statele Unite și Europa, explică Dylan Taylor, un investitor american de prim plan în domeniul spațial și președinte al Voyager Space Holding, este că investitorii americani „sunt obișnuiți cu companii aflate în stadiu incipient”. Americanii au „văzut o mulțime de povești de succes, companiile aflate în stadiu de demaraj devenind foarte prospere și, în final, putând să treacă la noi etape”.

Este acest tip de ecosistem care le-a permis Google, Amazon și altor giganți ai Internetului să se dezvolte înfloritor, ceea ce Europa speră să imite, în condițiile în care autoritățile vor să creeze fonduri pentru a ajuta companiile locale să rivalizeze cu giganți proveniți nu numai din SUA, dar și din China.

Diferențe culturale

„Însă banii nu rezolvă totul. Trebuie să fiți pregătiți să riscați și să acceptați acel tip de eșec care vă îmboldește să nu renunțați ci să aveți noi idei”, estimează Sarah Cruddas.

„Este vorba de o diferență culturală. Dacă sunteți în Statele Unite și porniți o afacere și eșuați, aceasta este considerată ca o cicatrice care vă va ajuta să căpătați experiență și să deveniți în viitor un antreprenor mai bun”, explică și Dylan Taylor.

„În timp ce în Europa – iar asta e pe cale să se schimbe – dacă lansați o afacere și eșuați, sunteți de regulă evitat, veți avea greutăți să împrumutați bani în viitor, etc ”.

Toleranță la eșec, spirit antreprenorial

Dacă Europa vrea să fie lider în această nouă eră a explorării spațiale, societatea și investitorii europeni trebuie să își schimbe atitudinea față de eșec.

Majoritatea ideilor bune nu vor avea soartă de succes - dar este nevoie doar de câteva pentru a a da lovitura și a pentru a schimba industria.

Tocmai capacitatea Statelor Unite de a-și asuma riscuri întoarce șansele în favoarea lor: mai multe companii sunt create pentru că din ce în ce mai mulți antreprenori sunt pregătiți să joace în acest nou domeniu.

Noua era spațială va fi ghidată de spiritul antreprenorial.

Dacă Europa vrea să aibă o șansă de a da lovitura, ea trebuie să-și crească toleranța la eșec, la toate nivelurile, de la agenții guvernamentale, la investitori și companii.

Dacă nu poate face asta, Europa riscă să piardă mari talente în favoarea altor țări mai ambițioase.

Această nouă eră spațială antreprenorială va schimba lumea, și nu numai.

Europa trebuie să decidă dacă se va urca sau nu în acest tren al viitorului.