Senatul a votat o lege pentru spațiile de joacă

Spații de joacă. Sursa foto: Pixabay

Spațiile de joacă nu mai pot fi construite oricum. Senatul a adoptat luni, în plen, în unanimitate, propunerea legislativă care stabilește adaptarea locurilor de joacă pentru copii, astfel încât să devină accesibile tuturor, indiferent de abilități. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de parlamentari preponderent PNL.

Spațiile de joacă nu mai pot fi construite oricum. Senatul a votat legea cu noile reguli

Legea se aplică tuturor spaţiilor de joacă deschise publicului, indiferent de proprietarul sau administratorul acestora, fie că sunt situate în interiorul sau exteriorul instituţiilor de învăţământ, în parcuri, locuri de recreere comunitare, zone rezidenţiale, centre comerciale sau alte locuri publice accesibile.

Prevederile sunt obligatorii pentru autorităţile publice centrale şi locale, pentru persoanele juridice, publice sau private care deţin, proiectează, construiesc sau administrează spaţii de joacă, precum şi pentru producătorii şi distribuitorii de echipamente de joacă.

Spațiile de joacă. Sursa foto: Pixabay

Reguli noi pentru toate autoritățile și investitorii privați

Propunerea legislativă stabilește o serie de cerințe generale de proiectare a spațiilor de joacă, astfel:

1. Spaţiile de joacă trebuie să aibă o configuraţie care să permită circulaţia neîngrădită şi sigură a tuturor copiilor, inclusiv pentru cei care folosesc dispozitive de asistenţă pentru mobilitate. Traseele şi aleile vor avea pante uşoare, fără trepte sau alte obstacole, şi vor fi dotate cu rampe şi balustrade acolo unde este necesar;

2. Spaţiile de joacă vor fi împărţite în zone de activitate distincte, proiectate în funcţie de tipurile de joacă şi de nivelul de activitate fizică, pentru a permite utilizarea simultană de către copii cu diverse interese şi abilităţi;

3. Suprafeţele de joacă vor fi realizate din materiale antiderapante, absorbante de şocuri şi uşor de întreţinut. Materialele vor fi alese pentru a minimiza riscul de accidente şi pentru a asigura confortul în timpul jocului;

4. Spaţiile de joacă vor fi dotate cu semnalizări clare, inclusiv simboluri şi text în Braille, pentru a facilita orientarea şi pentru a furniza informaţii despre echipamente şi zonele de joacă;

5. Va fi asigurat un iluminat adecvat pentru toate zonele de joacă, pentru a permite utilizarea acestora şi după lăsarea întunericului, precum şi pentru a spori siguranţa”, se arată în actul normativ.

Spațiile de joacă. Sursa foto: Pixabay

Spațiile de joacă, accesibile şi confortabile tuturor utilizatorilor

De asemenea, la proiectarea spațiilor de joacă se vor prevedea zone de odihnă, dotate cu bănci sau alte tipuri de aşezări. Acestea trebuie să fie accesibile şi confortabile tuturor utilizatorilor, inclusiv pentru părinţi şi însoţitori.

Spaţiile de joacă vor avea facilităţi sanitare accesibile copiilor cu dizabilităţi, iar echipamentele de joacă vor fi proiectate şi amplasate la distanţe care să prevină aglomerarea.

Materialele trebuie să fie durabile şi rezistente la condiţiile meteorologice variabile, uzură naturală ori acte de vandalism și să poată fi întreținute ușor, potrivit avocatnet.ro. Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.