Cum s-ar descrie risipa celor aproximativ 15 milioane de euro: Hoteluri de lux, femei, petreceri şi cumpărături scumpe. Sunt câteva din cheltuielile imputate consilierilor care au condus Bankia în perioada lui Rodrigo Rato.
Cei 66 de acuzaţi au folosit un tip de carduri de credit opace, numite cardurile Black, prin care puteau să-şi plătească aceste plăceri fără să atragă atenţia Fiscului. Fostul şef al FMI Rodrigo Rato răspunde în faţa justiţiei pentru folosirea ilegală a unor carduri de credit în perioada în care a condus Bankia. Rato şi 65 de consilieri ai băncii salvate de la faliment de guvernul Spaniei trebuie să justifice cheltuieli de 15 milioane şi jumătate de euro pe care le-ar fi făcut în interes personal. Justiţia spaniolă a început miercuri un alt proces care vizează corupţia, de această dată politică, din cazul Gürtel. Printre acuzaţi sunt mai mulţi membri ai Partidului Popular, condus de premierul Mariano Rajoy.
Rodrigo Rato, fost director al FMI: "Toţi membrii conducerii şi cei ai Comisiei de control primeau, pe lângă salarii, o primă. Acest lucru era legal şi era aprobat de departamentul de plăţi". Fostul şef al FMI este acuzat că ar fi permis existenţa unui sistem corupt în cadrul Bankia, prin care atât el cât şi ceilalţi membri ai conducerii băncii ar fi cheltuit în mod nejustificat 15,5 milioane de euro pe capricii personale. Rodrigo Rato: "Nu am nici cea mai mică idee. Nu am dat ordine şi nici nu am verificat aceste operaţiuni despre care se vorbeşte". Bankia a apărut în 2010 prin fuziunea dintre mai multe case regionale de economii. În 2012, după 2 ani de la ieşirea la bursă, Bankia a intrat în faliment şi a fost salvată de guvern cu 23 de miliarde de euro, bani împrumutaţi de la Uniunea Europeană, potrivit tvr1. Pe lângă procesul cardurilor Black, justiţia spaniolă a început şi procesul cazului Gürtel. Este judecată activitatea unei reţele de oameni de afaceri şi politicieni care finanţau campanii electorale în schimbul contractelor de lucrări publice. 40 de persoane se află în banca acuzaţilor pentru cazul Gürtel, ce vizează mai mulţi membri ai Partidului Popular, printre care şi fostul trezorier Luis Barcenas.