Spania își va redeschide granițele pentru cetățenii europeni, după 14 săptămâni de izolare, însă premierul Pedro Sanchez avertizează că situația nu a revenit la normal, iar populația rămâne vulnerabilă la noul coronavirus.
Cu câteva ore înainte ca granițele spaniole să se redeschidă pentru cetăţenii europeni, premierul Pedro Sanchez a atras atenția populației că rămâne vulnerabilă la infectarea cu noul coronavirus şi că trebuie să respecte măsurile de protecţie impuse de autorități.
„Rămânem vulnerabili. Trebuie să rămânem vigilenţi şi să respectăm cu stricteţe măsurile de igienă şi protecţie”, a declarat premierul Pedro Sanchez care a susținut un discurs la televiziune.
El a adăugat că creșterea sau reducerea gradului de contagiune depinde de fiecare dintre cetățenii statului spaniol.
„Fiecare dintre noi poate fi un zid în faţa virusului sau o cale de contagiune, depinde de noi”, a insistat Pedro Sanchez, în contextul în care, după 14 săptămâni, urmează să fie ridicate o parte dintre măsurile severe de izolare impuse populației și companiilor. Spania este una dintre ţările cel mai grav lovite de pandemie, cu peste 28.000 de morţi.
Astfel, la miezul nopții, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Spania a decis să ridice starea de alertă decretată pe 14 martie şi să îşi redeschidă frontiera terestră cu Franţa precum şi porturile şi aeroporturile pentru cetăţenii Uniunii Europene. În schimb, statul vecin, Portugalia nu îşi va deschide graniţa cu Spania decât începând cu 1 iulie.
În aceste condiții, spaniolii se vor putea deplasa în toată ţara, în condițiile în care, pănă în prezent deplasările erau limitate la provincia sau la regiunea în care locuiau.
Autoritățile spaniole au decis să permită intrarea străinilor în țară fără să fie obligfați să intre în carantină timp de două săptămâni. În schimb, toate persoanele de pe teritoriul ţării trebuie să poarte în continuare o mască de protecţie în spaţii închise dar şi în aer liber, atunci când nu este posibilă menţinerea unei distanţe de siguranţă de 1,5 m faţă de ceilalţi.
După 96 de zile de stare de urgență și izolare, Ţara Bascilor a relaxat restricțiile pentru populație, dar cu măsuri obligatorii valabile stabilite la nivel național, precum purtarea măştii de protecție, igienă și curățenie și distanțare socială. Pe lângă Ţara Bascilor, alte două regiuni au renunțat la starea de ugență – este vorba despre Cantabria și Catalonia, dar și ele, cu măsuri adaptate de control al pandemiei.
Ţara Bascilor, a doua regiune din Spania care se pregătește de relaxare
Incredibil! Domeniul în care suntem peste marile puteri economice ale UE