Aproximativ 5,5 milioane de catalani cu drept de vot sunt chemaţi joi la urne pentru a decide dacă separatiştii urmează să rămână la putere în regiunea lor, la două luni după proclamarea unei 'Republici Catalonia', eşuată din start şi care a zguduit Spania.
`Toată atenţia se concentrează pe a afla dacă procesul separatist va continua sau se va întrerupe'' în Catalonia, regiune din nord-estul Spaniei, este de părere politologul Joan Botella din Barcelona.
În 2015, separatiştii au câştigat pentru prima dată o majoritate de locuri în parlamentul catalan, obţinând 47,8 % din sufragii, în condiţiile unei participări la vot de 77,4 %, scriu agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.
La scrutinul de joi se aşteaptă din nou o participare masivă la vot, peste 80 %, potrivit observatorilor, alegerile fiind convocate în mod excepţional de către şeful guvernului spaniol central, Mariano Rajoy, care a plasat regiunea sub tutelă după declararea independenţei Cataloniei de către parlamentul local, fapt ce a preocupat puternic Europa.
Catalonia, o regiune bogată, cu o cultură şi o limbă distincte faţă de restul ţării, a fost până recent condusă de guvernul lui Carles Puigdemont, care a iniţiat referendumul de independenţă de pe 1 octombrie şi procesul de secesiune faţă de Spania.
Puigdemont şi patru dintre miniştrii săi s-au exilat la Bruxelles, în timp alţi membri ai administraţiei sale au fost plasaţi în arest.
Conservatorii - care conduc în prezent Spania -, la fel şi liberalii din formaţiunea Ciudadanos şi adversarii lor socialişti au făcut campanie criticând '„coşmarul'' sau '„nebunia'' separatistă.
Ei au insistat pe „'fractura socială'' provocată de problema independenţei în Catalonia sau de retragerea din regiune a 3.000 de întreprinderi, care şi-au mutat sediul social în altă parte.
Numeroşi analişti mizează pe un guvern condus de către separatişti.
Madridul a sporit măsurile de securitate în regiune pentru a preveni eventuale violenţe. Potrivit media locale, citate de DPA, Ministerul spaniol de Interne a desfăşurat circa 15.000 de poliţişti pentru a patrula în timpul procesului de votare.
Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 09.00 (08.00 GMT) şi se vor închide la 20.00 (19.00 GMT).
Primele rezultate sunt aşteptate în jurul orei locale 21.00 (20.00 GMT)