Spania fusese avertizată încă din mai asupra pericolului unui atentat la Barcelona, dar autoritățile au considerat că „avertismentul nu avea credibilitatea”.
Însărcinatul cu Afacerile Interne al guvernului regional al Cataluniei, Joaquim Forn, și șeful poliției regionale, Josep Lluis Trapero, au recunoscut joi într-o conferință de presă că au primit un asemenea avertisment, însă nu din Statele Unite, cum scrisese ziarul El Periodico di Catalunia.
Cotidianul publicase facsimilul unui mesaj în engleză, despre acre afirmă că ar proveni de la centrul național american anti-terorism (NCTC), din care fac parte mai ales CIA și FBI, și adresat forțelor de ordine spaniole.
„Informații neconfirmate, a căror veridicitate nu este cunoscută, datând de la sfârșitul lui mai 2017, arătau că ISIS plănuia să lanseze atacuri teroriste neprecizate în timpul verii împotriva unor obiective turistice foarte numeroase la Barcelona, și mai ales pe strata Rambla”, se poate citi în acest text datat 25 mai.
Nu este însă textul original, ci o transcriere, a recunoscut directorul ziarului, Enric Hernandez, ceea ce ar explica greșelile de ortografie și de tipografie din document.
La rândul său, Joaquim Forn a spus:
„Documentul este un montaj. Avertismentul față de posibilitatea unui atentat ne-a parvenit din alte surse.”
Șeful poliției catalane confirmă și el că a primit un asemenea avertisment pe 25 mai, dar care nu provenea „nici de la CIA, nici de la NCTC”, fără a dezvălui totuși care era originea documentului.
După ce au analizat informațiile și le-au adus la cunoștința guvernului spaniol, autoritățile au conchis că „ avertismentul avea puțină credibilitate”, a declarat Forn. El susține că nu ar exista „nici o legătură între această informație și atentatele din 17 august”.
Potrivit postului de radio Cadena SER, totuși, documentul dezvăluit de El Periodico ar fi autentic. Întrebate de AFP asupra acestui aspect, serviciile de informații spaniole au refuzat să confirme sau să dezmintă informația.