Din chiriaşi s-au transformat în proprietari. "Prin urmare, era logic pentru ei să achiziționeze o casă decât să continue să stea cu chirie", a explicat purtătorul de cuvânt al lui Obama într-un comunicat prezentat şi de Washington Post. Şi aşa, şoţii Obama au devenit stăpânii unei frumoase case de lux care a costat suma fabuloasă de 8,1 milioane de dolari.
Casa are o suprafaţă de peste 800 de metri pătrați, este situată într-un cartier luxos, Kalorama. Tot în acest cartier mai locuiesc de exemplu fiică a lui Donald Trump, Ivanka, și soțul acesteia, Jared Kushner.
Reamintim că fostul președinte al Americii și soția sa au spus că intenționează să rămână în capitala americană timp de cel puțin doi ani, perioadă în care fiica lor cea mică, Sasha, termină liceul.
Soții Obama vor fi printre cele cunoscute celebrități din cartierul Kalorama, alături de numeroase alte personalități, precum șeful diplomației americane Rex Tillerson, a cărui avere strânsă ca șef al ExxonMobil i-a permis să își achiziționeze o locuință de 5,6 milioane de dolari.
Jeff Bezos, care conduce Amazon și Washington Post, are de asemenea, în apropiere, o proprietate de 2.500 de metri pătrați, cumpărată cu 23 de milioane de dolari.
Printre alți foști locatari ai Casei Albe, situată la 3 kilometri, care au trăit în Kalorama se numără Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt și Herbert Hoover.
Fostul președinte și soția nu au vreo problemă cu banii. de exemplu au încheiat recent un contract record cu editura Penguin Random House, care prevede apariția unei cărți a fiecăruia dintre ei, pentru o sumă de peste 60 de milioane de dolari. Obama a negociat de asemenea să susțină un discurs în cadrul unei conferințe organizate de o mare bancă de investiții de pe Wall Street pentru o sumă de 400.000 de dolari, titrează agora.md.