Directorul pentru Relații Internaționale ale partidului de guvernământ din Israel,Likud, Eli Hazan, a oferit Primului Ministru al Ungariei, Viktor Orban, informații despre miliardarul evreu-american George Soros, pentru a fi folosite în cadrul unei campanii criticate pentru că ar reprezenta un act de antisemitism.
"I-am trimis domnului Orban informații despre ceea ce face Soros în Israel, în urmă cu aproape șase luni", a declarat directorul pentru relații internaționale din cadrul partidului Likud, Eli Hazan, pentru ziarul Jerusalem Post. "Considerăm că Soros este un om periculos care face lucruri nedrepte și indecente."
Hazan a mai afirmat că George Soros a susținut organizația V15, care a încercat să-l facă pe Primul-Ministrul Benjamin Netanyahu să-și dea demisia în timpul alegerilor din 2015, dar acest lucru a fost ținut secret, deoarece "alegătorii Uniunii Sioniste nu ar fi dorit să fie susținuți de o persoană cu vederi anti-sioniste".
Oficialul partidului Likud a mai spus că George Soros "susține organizații care subminează sionismul în Israel și ajută teroriștii și infiltratorii", termen folosit de dreapta politică pentru a se referi la migranți.
La câteva săptămâni după ce domnul Hazan a trimis detalii despre miliardarul evreu, conform propriei sale declarații, guvernul maghiar a lansat o campanie împotriva miliardarului american. Campania respectivă a fost primită cu indignare în întreaga lume, fiind acuzată de antisemitism.
Campania împotriva punctului de vedere susținut de Soros cu privire la imigrație îl prezenta pe acesta râzând, alături de cuvintele "Să nu-l lăsăm pe Soros să râdă la urmă!" Potrivit mai multor surse, campania a generat o situație gravă, în care mai multe postere din întreaga țară au fost vopsite cu graffiti antisemite.
Posterele campaniei au apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume chiar înainte de vizita domnului Netanyahu în Ungaria în luna iulie și, deși Primul Ministru israelian a susținut condamnarea morală a lui Soros de către guvernul maghiar, au apărut o serie de reportaje în mass-media care susțineau că acestea au fost date jos chiar înaintea vizitei sale. Hazan a spus că este "deranjant" că actul de a-l critica pe Soros poate duce la antisemitism, dar acest lucru nu schimbă cu nimic faptul că Soros "face lucruri rele".
Oficialul partidului Likud a primit mai multe plângeri din partea comunității evreiești din Ungaria, membrii acesteia susținând că atacurile la adresa lui Soros alimentează antisemitismul, mai ales după ce Hazan a scris un editorial în ziarul Israel Hayom, care a fost tradus în presa maghiară, și a acordat un interviu în care îl susține pe Orban.