Omul de afaceri George Soros a denunțat, azi, campania guvernului ungar împotriva lui, ca fiind „distorsiuni și minciuni”, menite să creeze un dușman extern fals.
Soros (86 de ani) este un evreu născut în Ungaria, care trăiește în SUA de mulți ani, și ale cărui valori liberale l-au pus în contradicție cu naționaliștii de drepta, de multe ori, în special cu guvernul lui Viktor Orban de la Budapesta, amintește Reuters.
Orban, care va candida din nou în aprilie 2018, a trimis alegătorilor, luna trecută, șapte declarații atribuite lui Soros, care, printre altele, cereau Uniunii Europene să primească un milion de imigranți pe an și să le plătească mii de euro lunar.
„Afirmațiile conțineau distorsiuni și minciuni care i-au indus în eroare pe maghiari în legătură cu viziunile și părerile lui George Soros despre imigrație și refugiați”, arată o declarație dată publicității de fundația miliardarului american, Fundațuia pentru o Societate Deschisă.
„Cu sistemul de sănătate și educație din Ungaria grav afectate și cu corupția la nivele mari, actualul guvern încearcă să creeze un dușman extern pentru a distrage atenția cetățenilor de la problemele reale. Guvernul l-a ales pe George Soros în acest scop”, precizează sursa citată.
Fiecare dintre cele șapte afirmații este o minciună, afirmă comunicatul, care le desființează rând pe rând. Soros a propus ca anual să fie primiți 300.000 de refugiați în UE, să fie întărit controlul la granițe și relocarea imigranților să fie făcută voluntar, nu obligatoriu.
Soros nu a propus să fie plătiți migranții, ci UE să subvenționeze statele membre, pentru a le ajuta să facă față acestui fenomen, precizează FSO.
Trei alte afirmați, atribuite lui Soros, că vrea sentințe mai blânde pentru imigranți; cultura națională și limba țării respective să fie mai puțin importante, pentru ca migranții să se integreze mai ușor sau că ar trebui impuse sancțiuni țărilor care nu acceptă refugiați, „Soros nu a făcut niciodată astfel de afirmații. Sunt minciuni”, precizează fundația.
Orban, care a fost, în tinerețe, beneficiarul unei burse Soros la Universitatea Oxford din Marea Britanie, îl critică pe filantropul miliardar în ultimii ani și îl consideră creierul din spatele unei agende politice pe care vrea s-o promoveze la nivel global, pentru a slăbi statele naționale, menționeză Reuters.
Campania electorală a partidului lui Orban, Fidesz, a fost construită cu ajutorul unor panouri uriașse pe care scria: „Nu-l lăsați pe Soros să râdă la urmă”, alături de o fotografie alb-negru a lui Soros. Unele panouri au fost apoi mânjite cu vopsea, cu cuvintele „Evreu împuțit”.