Sorin Ilieșiu explică de ce a decis să demisioneze din AUR

Sorin Ilieșiu explică de ce a decis să demisioneze din AUR

Prof. univ. dr. Sorin Ilieșiu a decis să demisioneze din AUR și a trimis, pe adresa redacției, un comunicat în care explică motivele ce l-au determinat să ia această decizie. Redăm integral comunicatul:

„Azi am demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al Senatului Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), funcție deținută începând din noiembrie 2023. Demisia a fost înregistrată de secretariatul general al partidului AUR cu nr. 433 din 09.05.2024.

Iată argumentul demisiei mele:

Timp de 34 de ani care au trecut de la căderea comunismului, am așteptat să apară un partid precum AUR, care să pună la loc de frunte, în propriul statut, valorile sacre pentru care militează: credința creștină, familia, libertatea, patriotismul luminat, precum și proiectul de țară al reunirii românilor și al reîntregirii României. Aceste valori sacre trebuie promovate și susținute cu maximă credibilitate, răspundere și competență.

În cele șase luni care au trecut de când am deținut funcția de prim-vicepreședinte al Senatului AUR, nu mi s-a propus niciodată să particip la vreo ședință a conducerii AUR, nu mi s-a cerut părerea în nicio problemă. Mă așteptam, de exemplu, să fie solicitată opinia membrilor Senatului AUR față de persoanele aflate pe lista alegerilor europarlamentare, ar fi fost firesc și obligatoriu să citim CV-urile lor, proiectele lor scrise pentru Parlamentul European, mai ales ale candidaților situați pe locuri eligibile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, mă așteptam să fie cerută opinia membrilor Senatului AUR față de strategia pentru alegerile locale, în special în cazul capitalei și a marilor orașe.

Întrucât nu am fost implicat în nicio decizie a partidului AUR, m-am văzut pus în situația de a „legitima” toate deciziile și acțiunile acestuia, toate formele de manifestare ale partidului AUR, chiar și cele cu care nu eram de acord.

Dar sper că AUR va reuși să fie așa cum am sperat să fie. De asemenea, sper ca măcar anul acesta atât PSD cât și PNL își vor asuma în mod ferm și clar valorile sacre reprezentate de credința creștină, familia, libertatea, patriotismul luminat, precum și proiectul de țară al reunirii românilor și al reîntregirii României, proiect ignorat de PSD și PNL timp de 34 de ani în mod revoltător și condamnabil, cu toate că acest proiect este cel mai important proiect de țară. Consider că asemenea valori și proiecte de țară ar trebui asumate de toate partidele din România.

București, 9 mai 2024”

Prof. univ. dr. Sorin Ilieșiu,

Autor al „Proclamației pentru România” (2005), al „Raportului pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim și criminal” (2005), al „Apelului pentru condamnarea comunismului în Parlamentul European şi pentru condamnarea Pactului Hitler-Stalin” (2009), al „Proclamației pentru reunirea Rep. Moldova cu Patria-Mamă România” (2023).

Membru al Grupului pentru Dialog Social (1990-2012). Membru în Senatul României (2012-2016). Autor al filmelor documentare „Piața Universității - România” (1991, în colab. cu Stere Gulea și V. Drăgan), „Apocalipsa după Cioran” (1995, în colab. cu Gabriel Liiceanu), „Genocidul sufletelor. Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură” (2012). Autor al cărții „Infernul vândut ca paradis” (Ed. Junimea, 2012). Distins în anul 2010 cu „Medalia Revoluţiei” (însoţită de brevetul nr. 77), conferită de „Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara”, medalie acordată începând din 1990 unor personalităţi precum Papa Ioan Paul al II-lea, Regele Mihai I, George Bush, Mihail Gorbaciov, Lech Walesa, Vaclav Havel, Bernard Kouchner, Doina Cornea, Dennis Deletant; distins în anul 2011 cu Diploma de Excelenţă şi placheta „Personalitatea anului 2011 pentru o Românie Europeană” conferite de „Fundaţia Eurolink - Casa Europei”, distincţie acordată începând din 2001 unor personalităţi precum Mario Monti, Neelie Kroes, Mugur Isărescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Dan Puric, Daniel Dăianu, Mihai Tănăsescu, Mircea Coșea, Sorin Cîmpeanu.