Un sondaj de opinie îl plasează pe fostul premier, Alexis Tsipras, în topul celor mai populari politicieni din Grecia. Tsipras se bucură de încrederea a 29,5% din greci, în timp ce pe locul doi se află liderul Noii Democraţii, Vanghelis Meimarakis, cu 26 %.
Sondajul arată că scrutinul din 20 septembrie va fi unul strâns. Partidul lui Alexis Tsipras, Syriza, nu devansează decât cu trei procente principalul adversar, Noua Democraţie, informează Agerpres, citând AFP.
Partidul de stânga Syriza nu devansează decât cu 3 procente în sondaje principalul său adversar, Noua Democraţie, cu trei săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate din Grecia, notează sâmbătă AFP. Astfel, Syriza este creditată cu 25% din intenţiile de vot, iar Noua Democraţie cu 22%, potrivit unui studiu realizat de Universitatea 'Macedonia' din Salonic şi citat de publicaţia Kathimerini.
Pe al treilea loc s-ar plasa partidul comunist KKE (6%) sau formaţiunea de centru-stânga To Potami (6%).
Un alt sondaj, publicat sâmbătă de cotidianul Parapolitika şi realizat de institutul de studii sociologice Metron, arată că diferenţa dintre Syriza şi Noua Democraţie ar fi de numai un procent (22,2% faţă de 21,2% din intenţiile de vot).
Formaţiunea xenofobă Zori Aurii s-ar plasa pe a treia poziţie, cu 6,5% din voturi. Mişcarea Socialistă Panelenă (PASOK) nu ar obţine decât 4,1% din voturi, în timp ce proporţia electoratului indecis ar fi de 20%.
Un sondaj publicat vineri şi realizat de agenţia ProRata arăta că Syriza este susţinută de 23% din alegătorii greci (faţă de 26% în luna iulie), iar Noua Democraţie de 19,5% (comparativ cu 15% în iulie).