Majoritatea germanilor aprobă desemnarea fostului președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, drept candidat din partea Partidului Social-Democrat german, pentru funcția de cancelar la alegerile parlamentare din 24 septembrie, considerându-l un rival în fața cancelarului în exercițiu Angela Merkel, transmit joi EFE și Reuters.
Potrivit unui sondaj realizat de televiziunea publică ARD, 64% dintre germani consideră corectă decizia social-democraților de a-l nominaliza mai degrabă pe Schulz decât pe vicecancelarul Sigmar Gabriel, liderul actual al formațiunii.
Printre militanții social-democrați, procentul celor care aprobă această decizie este de până la 81%.
Dacă ar fi ca alegătorii germani să voteze în mod direct candidatul la funcția de cancelar, atât Martin Schulz, cât și actualul cancelar german Angela Merkel, ar putea conta pe un sprijin popular de 41%, relevă rezultatele aceluiași sondaj.
Anterior, vicecancelarul Sigmar Gabriel, ministru al economiei, a declarat că se va da deoparte pentru a crește șansele partidului la scrutin. Nominalizarea fostului președinte al Parlamentului European, va fi votată duminică de partidul său, atunci când Schulz va prezenta și programul electoral al formațiunii, titrează agora.md