Soldaţii afgani deschid un nou front: împotriva aliaţilor

Comandanţii trupelor NATO avertizează că numărul soldaţilor occidentali ucişi de forţele de securitate locale este în continuă creştere, cu doar trei ani înainte de retragerea din Afganistan.

Militarii din forţele aliate detaşate pe frontul afgan au acum un nou rival: soldaţii şi poliţiştii afgani pe care trupele occidentale îi instruiesc şi alături de care luptă cot la cot împotriva talibanilor.

Avertismentul, inclus într-un raport secret întocmit de comandanţii armatei americane şi ai forţelor NATO din Afganistan, a fost lansat după ce numărul soldaţilor occidentali ucişi de membrii forţelor afgane de securitate a crescut constant în ultima perioadă, devenind un fenomen îngrijorător pentru aliaţi.

Ieri, patru soldaţi francezi neînarmaţi au fost ucişi de un afgan îmbrăcat în uniformă militară în provincia Kapisa, din estul ţării.

În replică la acest "asasinat", aşa cum l-a numit ministrul francez al apărării, Gerard Longuet, Parisul a anunţat suspendarea operaţiunilor militare din Afganistan şi examinează chiar posibilitatea retragerii trupelor sale mai devreme decât fusese programată.

O decizie va fi luată după prezentarea unui raport de către şeful Statului Major, amiralul Edouard Guillaud, trimis în Afganistan de urgenţă după incidentul de ieri.

Ură înrădăcinată

Violenţele îndreptate împotriva soldaţilor străini subminează eforturile Statelor Unite de a pune bazele unei armate afgane solide, condiţie primordială a retragerii americane programate spre sfârşitul anului 2014.

Raportul mai avertizează că, după această dată, guvernul central de la Kabul riscă să se sprijine pe efective armate impregnate de un sentiment antiamerican puternic şi incapabile, în consecinţă, să lupte împotriva talibanilor. Acest sentiment a fost exacerbat recent de gestul unui grup de puşcaşi marini de a urina peste cadavrele unor insurgenţi morţi, o faptă condamnată atât la Washington, cât şi la Kabul.

"Conflictele letale nu sunt nici rare şi nici izolate, ele reflectând o ameninţare sistematică în creştere, de o amploare fără precedent între aliaţi în istoria militară modernă", avertizează raportul.

Potrivit acestui document, soldaţii şi poliţiştii afgani au atacat militari occidentali de aproape 40 de ori, începând cu anul 2007. Mai exact, din mai 2007 până în mai 2011, cel puţin 58 de soldaţi occidentali au fost ucişi în astfel de incidente armate. Nu sunt centralizate datele similare pentru perioada începând cu mai 2011, dar numărul victimelor nu este de neglijat. Numai în ultima lună, de exemplu, alţi doi legionari francezi şi un soldat american au fost ucişi în incidente separate.

Cel mai sângeros atac a avut loc în aprilie anul trecut, când un ofiţer afgan a executat nouă soldaţi americani.

"Hoţi şi drogaţi" vs "aroganţi"

"Sentimentul de ură se propagă rapid", a avertizat un colonel din armata afgană, citat de ziarul "New York Times", care a recunoscut că printre soldaţii săi se numără "hoţi, mincinoşi şi drogaţi". De partea cealaltă, militarii americani sunt "nepoliticoşi, aroganţi şi vorbesc murdar", a adăugat ofiţerul afgan. "Îmi este teamă că aceasta se va transforma într-o problemă majoră în viitorul apropiat", a recunoscut acesta. Experţii explică acest fenomen prin coliziunea dintre două culturi cu valori total opuse, fiecare parte tratând- o pe cealaltă cu dispreţ. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/2Ubjg60TsoM?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>