Fostul secretar general al NATO nu poate intra pe teritoriul american, autoritățile refuzându-i accesul acestuia fără viză, din cauza vizitelor pe care diplomatul le-a efectuat în Iran.
Javier Solana este cel care a contribuit la negocierea acordului nuclear iranian în perioada în care a fost șef a diplomației europene.
Javier Solana trebuia să participe la un eveniment la Insitutul Brookings din Washington, dar după ce a aplicat pentru o scutire de viză prin programul „Visa Waiver”, acesta a descoperit că nu poate pătrunde pe teritoriul SUA.
„E o decizie cam răutăcioasă. Nu cred că este bună, pentru că unele persoane au fost nevoite să viziteze aceste țări pentru a participa la negocieri. Am mers acolo ca să îi reprezint pe toți cei implicați în negocieri. Vom vedea dacă pot repara această situație”, a spus Javier Solana, potrivit The Guardian.
În concluzia, cei care au vizitat țări aflate pe lista neagră a autorităților americane, precum Siria, Irak, Iran, Sudan, Libia, Somalia sau Yemen, începând cu 1 martie 2011, nu pot pătrunde pe teritoriul Statelor Unite, în baza acestui program și trebuie să aplice pentru o viză.