Un program de calculator a fost inventat înainte de apariţia calculatorului. AFLĂ la ce ar trebui să folosească
- Dan Istratie
- 12 iunie 2012, 09:34
Expresia "cine a fost primul: oul sau găina?" devine o dilemă actuală atunci când vorbim despre un software care a fost făcut pentru un calculator ce încă nu a fost inventat.
Calculatoarele cuantice nu există încă şi totuşi o echipă de fizicieni a anunţat că a reuşit să creeze un program care va rula pe aceste calculatoare ale viitorului, transmite LiveScience.com.
Fizicienii au dezvoltat un algoritm despre care sunt convinşi că va putea fi rulat pe orice calculator cuantic al viitorului, program care simulează toate posibilele interacţiuni dintre două particule care se ciocnesc. Programul va reface Big Bang-ul Acest program va putea fi folosit, evident, când va fi inventat calculatorul pe care să ruleze, pentru a lansa un model al evoluţiei Universului de la Big Bang, imediat după ce protouniversul s-a răcit suficient de mult pentru a permite formarea de particule subatomice denumite quarci, care apoi s-au ciocnit unele cu altele, dând naştere la protoni şi neutroni. În cele din urmă, au apărut primii atomi.
Complexitatea proprietăţilor cuantice ale unei particule, face ca simularea interacţiunilor de imediat după Bing Bang să fie mult prea complicată pentru sistemele existente de calcul. Oamenii de ştiinţă speră că în cele din urmă se va ajunge la dezvoltarea unor calculatoare, pornind de la principiile fizicii cuantice. Calculatoarele viitorului: folosesc şi 1 şi 0 deodată Calculatoarele viitorului vor folosi sisteme de procesoare ce vor putea înţelege nu doar şiruri de 1 şi 0 ci şi starea simultană de a fi şi 1 şi 0, şi respectiv de a nu fi nici 1 şi nici 0, oferindu-le o putere de calcul mult mai mare.
"Avem acest model teroretic al unui calculator cuantic, şi una dintre principalele întrebări este: care dintre procesele fizice ce se produc în natură va putea fi simulat eficient? ", se întreabă Stephen Jordan de la Institutul Naţional pentru Standarde şi Tehnologie din SUA. "Poate că vor fi coliziunile dintre particule, din protouniversul de după Big Bang", mai adaugă el.