Un șofer din București a lovit cu mașina, cu bună știință, un angajat al unei spălătorii. El a fost nemulțumit de modul în care au lucrat angajații firmei respective. Acesta este de negăsit.
Eveniment șocant petrecut la o spălătorie din București, care se află amplasată la un centru comercial. Unul dintre angajați a fost lovit cu intenție de un șofer. Un client care nu a fost mulțumit de rezultatul pentru care ar fi trebuit să plătească, atunci când și-a văzut mașina.
Clientul a fost nemulțumit de rezultatele spălătoriei auto
Camerele de supraveghere ce sunt amplsate în parcarea respectivului centru comercial din Capitală au surprins în urmă cu o zi scene uluitoare de la spălătoria din zonă. Clientul și-a adus mașina la spălat și a plecat să-și rezolve alte treburi. Atunci când a revenit la locul cu pricina, a constatat că bolidul nu este la nivelul exigențelor sale de curățenie. Așa că a decis să nu plătească pentru serviciile respective ale angajaților spălătoriei auto.
El s-a suit în mașină și a plecat în viteză, lovindu-l pe unul dintre angajații spălătoriei. Victima a fost aruncată la câțiva metri. Șoferul a fost identificat de polițiști, iar mașina a fost găsită abandonată.
Victima a fost proiectată câțiva metri și a ajuns la spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale
Angajatul lovit a ajuns la spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale, după cum au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei. „Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. A fost efectuată cercetarea la fața locului și au fost audiate mai multe persoane. În urma activităților investigative și de cercetare penală a fost depistat autoturismul. De asemenea a fost stabilita identitatea unui bărbat, care posibil s-a aflat la volanul autoturismului”, conform comunicatului emis.
Cercetările efectuate sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri
În cazul cu pricina au început să se facă cercetări, iar ele au fost preluate de către reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dar și Serviciul Omoruri, a informat joi Poliția Capitalei.