Românii care vor circula în regiunile de graniță unde există riscul de a se activa, involuntar, serviciul de roaming vor fi avertizați de indicatoare speciale. Nu puține sunt cazurile în care cei care circulă în zonele de frontieră, unde interferează rețelele de telefonie mobile active pe teritoriul statelor vecine, să fie taxați suplimentar, fără să știe de ce.
Românii care merg în localități de graniță, în special cu cu țări din afara Uniunii Europene, riscă să fie taxați suplimentar atunci când vorbesc la telefonul mobil. Acest lucru se întâmplă atunci când telefonul se conectează automat la o rețea activă în țara vecină. Într-o astfel de situație se activează serviciul de roaming și, chiar dacă abonatul respectiv nu a părăsit teritoriul României, va fi taxat ca și cum ar suna din străinătate. Adică la tarife mai mari.
Pentru a evita astfel de situații, la intrarea în localitățile în care există asemenea riscuri, vor fi montate indicatoare rutiere. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege care a fost adoptat deja în Parlament și merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Este vorba despre un act normativ care modifică și completează OUG nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice.
Indicatoarele ce vor avea rolul de a-i atenționa pe cei ce circulă în respectiva zonă despre riscul la care se supun.
Lista localităților în care există acest risc cu privire la roamingul involuntar va fi stabilită și actualizată, cel puțin o dată la trei ani, de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Prima listă urmează să fie dată publicității în cel mult un an de la data intrării în vigoare a legii care a trecut prin Parlament.
Măsurile prevăzute de noua lege
Ulterior, în maximum 60 de zile de la data publicării listei, ANCOM va informa autoritățile din localitățile respective, consiliile județene, consiliile județene (în calitate de administratori ai drumurilor județene), dar și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (în calitate de administrator al drumurilor naționale), în legătură cu obligațiile care le revin.
În urma informării, administratorii de drumuri vor avea obligația ca, în cel mult șase luni de la publicarea listei, să instaleze, sub indicatorul de intrare în localitate, avertismentul cu privire la acest risc.
Indicatoarele vor fi amplasate pe fiecare sens de mers într-un loc cu vizibilitate ca să poată fi văzute de toți participanții la trafic atât pe timp de zi, cât și pe timpul nopții. Placa avertizoare va conține următorul text: „ATENȚIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR”.
De asemenea, proiectul de lege stabilește și alte detalii legate de aceste indicatoare. Textul de avertizare va fi scris cu majuscule, după cum urmează: cuvântul „ATENȚIE!” va fi scris cu roșu, iar „RISC DE ROAMING INVOLUNTAR” va fi scris cu negru. Indicatoarele vor trebui să respecte dimensiunile, condițiile tehnice și descrierile prevăzute de standardele române de semnalizare rutieră în vigoare.