Codul Rutier prevede sancțiuni dure pentru șoferii care încalcă această regulă, ei riscând nu doar suspendarea permisului de conducere, ci și pedeapsa cu închisoarea. Peste 40% din accidentele produse în România sunt cauzate de încălcarea acestei reguli.
România se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de decese produse în accidente rutiere în anul 2021, conform unei statistici realizate la nivelul Uniunii Europene. Rata mortalităţii în România din această cauză este mai mult decât dublă faţă de media europeană.
Astfel, statistica arată că rata deceselor cauzate de accidente rutiere înregistrată în România anul trecut a fost de 93 la un milion de locuitori, faţă de 44 cât este media europeană. Cea mai scăzută rată a deceselor se înregistrează în Norvegia, cu 16, Malta, cu 17, şi Suedia, cu 18 decese la un milion de locuitori.
Locul al doilea în statistici este ocupat de Bulgaria, cu 81 de decese înregistrate la un milion de locuitori, urmată de Letonia, cu 78 de morţi la un milion de locuitori, şi Croaţia, cu o medie de 72 la un milion. În România, aproape 40% din accidente se produc pe fondul consumului de alcool.
Ce riscă șoferii prinși băuți la volan
Dacă un șofer este depistat cu o alcoolemie cuprinsă între 0,1 și 0,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat se consideră contravenție. În acest caz, persoana este sancționată cu 9-20 de puncte amendă, adică între 1.305 lși 2.900 lei. Ca măsură suplimentară se va suspenda dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Dacă aparatul etilotest va indica o valoare mai mare de 0,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fapta va fi considerată infracțiune. În această situație, șoferul va fi condus la o unitate sanitară pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.
Această operațiune va fi efectuată doar în prezența unui agent de la Poliția Rutieră. În același timp, șoferul se va alege cu dosar de cercetare penală.
Dacă șoferul în culpă refuză acest lucru, el riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau o amendă penală. Dacă este condamnat pentru această infracțiune, permisul de conducere îi va fi anulat. Amenda penală ori pedeapsa cu închisoarea se dispun dacă valoarea alcoolemiei depășește 0,8 mg/l.
În cât timp se elimină alcoolul în cazul unei persoane de 70 de kilograme
– 100 ml votcă – 0,45 grame alcool pur la mie, care se elimină în 3 ore;
– 100 ml palincă – 0,64 grame alcool pur la mie, care se elimină în 4 ore şi 10 minute;
– 100 ml lichior de 30 grade – 0,34 grame alcool pur la mie, care se elimină în 3 ore şi 10 minute;
– o bere de 500 ml – 0,20 grame alcool pur la mie, care se elimină în maxim 2 ore;
– 1 litru de vin – între 1,02 şi 1,37 grame alcool pur la mie, în funcţie de tăria vinului, care se elimină între 7 ore şi 9 ore.