Șoferii care fac această manevră periculoasă vor fi aspru sancționați. Amenzile sunt uriașe

Sursa: Arhiva EVZ

Polițiștii au depistat mai mulți șoferi care au depășit pe banda de urgență de pe autostradă, în contextul în care traficul pe Autostrada Soarelui a fost un coșmar după minivacanța de Sfânta Maria. Pe lângă faptul că au rămas fără permis, șoferii au primit și câte o amendă de 2.900 de lei fiecare.

Zeci de șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au depășit pe banda de urgență a Autostrăzii A2.

Potrivit noului Cod Rutier, ce a intrat în vigoare în februarie anul acesta, șoferii care circulă pe banda de urgență a autostrăzii în mod nejustificat rămân fără permis pentru 90 de zile și pot primi o amendă între 1305 și 2900 de lei.

De asemenea, suspendarea permisului de circulație pentru 4 luni se aplică pentru circulația sau întoarcerea pe contrasens pe autostradă, depășirea limitei de viteză cu peste 70 de kilometri la oră și nerespectarea regulilor de circulație la trecerea la nivel cu linia de cale ferată, scrie Antena3.

Măsuri dure pentru șoferii care nu respectă Noul Cod Rutier

Înaintea modificărilor la Codul Rutier, pentru depășirea vitezei cu 50 km/h  și nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu linia de tren se reținea permisul pentru 90 de zile. Șoferii aveau posibilitatea de a reduce perioade de suspendare la doar 30 de zile după un test pentru verificarea regulilor de circulație.

Totodată, circulația pe contrasens era sancționată cu reținerea permisului pentru 60 de zile.

Reamintim că astăzi, 15 august, șase conducători auto au fost observați din elicopter cum au depășit pe banda de urgență. Șoferii s-au ales cu o amendă de 2.900 de lei fiecare și au rămas fără permis.

Mai mult, un șofer a fost testat pozitiv la cannabis și amfetamină, iar doi au prezentat permise de conducere false. Potrivit polițiștilor, acestea nu aveau elementele de siguranță și nici nu au fost găsiți în baza de date.

În minivacanța de Sfânta Maria, pe Autostrada A2 au fost suplimentate echipajele de poliție. Majoritatea șoferilor au ales această autostradă în speranța că vor ajunge, într-un timp mult mai scurt, la destinație.

Traficul a fost unul de coșmar deoarece s-a circulat bară la bară pe mai multe porțiuni de drum. De asemenea, au apărut și blocaje din cauza unor conducători auto mai grăbiți care au ales să facă depășiri riscante.