Șofer în pragul comei. Analizele au indicat un nivel record de alcoolemie
- Ionel Sclavone
- 16 aprilie 2024, 15:02
Șofer craiovean în pragul comei alcoolice reținut de poliție în timp ce se plimba cu mașina. Probele biologice au arătat un nivel record de alcool în sânge, astfel că bărbatul a fost reținut.
Poliția din Craiova a reținut un bărbat care conducea autoturismul, deși era în pragul comei alcoolice. Individul a fost oprit pentru un control de rutină, iar polițiștii au observat că abia se mai ținea pe picioare.
Șofer în pragul comei alcoolice
Un bărbat de 41 de ani, din Craiova, a fost reținut pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Polițiștii l-au oprit, pe șofer, în trafic, duminică după amiaza, în jurul orei 17.15. Patrula a sesizat că mașina în care se afla craioveanul mergea în zig-zag pe șosea. Drept urmare, polițiștii l-au oprit și l-au legitimat.
Cum mirosea puternic a alcool, i-au cerut să coboare din mașină. Ceea ce a făcut destul de greu, împleticindu-se. Drept urmare acest șofer a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a confirmat suspiciunile. La prima vedere au rezultat 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost preluat de polițiști și condus la spital pentru analize medicale.
După analiza mostrelor biologice, surpriza polițiștilor a fost și mai mare. Cel pe care l-au oprit în trafic avea o concentrație de 2.74 g/l alcool pur în sânge. Polițiștii l-au reținut pe șofer, pentru 24 de ore, și l-au introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Iar în cursul zilei de marți, urmează să fie propus pentru arestare preventivă.
cv
Accident provocat din cauza alcoolului
Un alt șofer băut a fost implicat, la Arad, într-un accident rutier, duminică seara, în jurul orei 21.40. Un atădean, în vârstă de 30 de ani, a pătruns într-o intersecție și a lovit un alt autoturism. În urma impactului, șoferul de 30 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fiind rănit ușor.
În urma analizei cu aparatul alcooltest au rezultat o valoare de 0,94 mg./l. alcool pur în aerul expirat, în cazul acestuia.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.
Închisoare pentru un șofer care provoacă accident mortal băut
Șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor și produc accidente mortale riscă închisoarea cu executare. Legea Anastasia îi sancționează pe cei aflați într-o astfel de situație. Potrivit actului normativ, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei pentru un șofer care a provocat accident soldat cu moartea victimelor în următoarele situații:
- nu deține permis de conducere;
- deține un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.