Codul Rutier. Noi reguli pentru șoferii depistați cu alcoolemie la volan

Codul Rutier. Noi reguli pentru șoferii depistați cu alcoolemie la volan Sursa foto: Arhiva EVZ

În urma celor mai recente actualizări, Ministerul Afacerilor Interne a propus o Ordonanță de Urgență care aduce modificări substanțiale în Codul Rutier, cu scopul de a întări siguranța în trafic.

Anumite modificări vizează cazurile în care șoferii sunt depistați conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Codul Rutier, modificat. Șoferii băuți pot scăpa de sancțiuni

Ca exemplu, una dintre modificările propuse vizează procedura de testare pentru consumul de alcool și droguri, cu scopul de a limita efectele unor erori ale măsurătorilor.

Mai precis, se analizează situația în care consumul anumitor alimente poate genera alcool în stomac prin fermentație.

Prin urmare, în situațiile în care alcoolemia este redusă, sub 0,10 mg/l, șoferul poate solicita o retestare după cel puțin 15 minute de la prima, dar nu mai târziu de 20 de minute.

În cazul în care rezultatul celui de-al doilea test este negativ, atunci șoferul nu va fi sancționat de către autoritățile competente, după cum arată modificările din Codul Rutier.

Se impune introducerea posibilității persoanei care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a solicita o a doua testare, în cazul în care rezultatul testării este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, dat fiind faptul că unele alimente consumate recent pot distorsiona măsurătoarea”, menționează nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Codul Rutier

Sursa foto: Arhiva EVZ

În ce condiții se pot cere probele biologice de către șoferi

În plus, în cazul în care aparatul alcooltest indică valori cuprinse între 0,11 și 0,40, șoferul va avea posibilitatea să solicite recoltarea de mostre biologice.

Există și anumite ajustări care vor oferi clarificări referitoare la numărul crescut de rezultate fals-pozitive în cazul consumului de droguri.

Conform prevederilor din Codul Rutier, în urma unui test pozitiv pentru droguri, permisul de conducere este suspendat până când se obține rezultatul analizelor biologice.

Șoferi

Sursa foto: Arhiva EVZ

Însă, din cauza numărului mare de solicitări, institutul medico-legal poate întârzia furnizarea acestor rezultate chiar și câteva luni.

Astfel, prin intermediul Ordonanței de Urgență pentru a schimba Codul Rutier, se propune ca analiza probelor biologice să fie efectuată și în laboratoarele specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, acreditate pentru aceste scopuri, sau în unitățile publice de asistență medicală autorizate și acreditate în acest sens, conform Gândul.