Utopia e țara unde toți ne turnăm între noi. Vă sună cunoscut? Un scurtmetraj numit "Omeleto/Utopia" face furori pe Internet. Revenit în țara natală după o absență de 15 ani, un bărbat se trezește în mijlocul unei societăți de coșmar, unde delațiunea e o condiție de supraviețuire. Faimosul roman "1984" al lui Orwell nu mai e distopic, ci hiper-realist. Invitații lui Alecu Racoviceanu la EVZ Play au comentat un pericol iminent în plin monopol al rețelelor sociale.
Dacă pentru George Orwell "libertatea este libertatea de a spune că doi plus doi fac patru", în lumea viitorului chiar și cetățenii bine intenționați, dar spălați pe creier de rețelele sociale, pot ajunge să creadă că libertatea supremă înseamnă să torni.
În filmul de doar câteva minute, regizat de de Kosta Nikas, o simplă fotografie cu telefonul mobil e de ajuns pentru a primi o amendă. Chiar și rudele unei familii se toarnă între ele. Protagonistul ia amendă pentru că a scăpat o eșarfă pe jos. Statul totalitar din faimosul roman al lui George Orwell a renăscut, dar sub altă formă. Viața este controlată total de un Big Brother, cel mai adesea statul dornic să controleze viața inclusiv în detalii. El are un instrument predilect: rețelele sociale.
În opinia lui Octavian Hoandră, filmul readuce în atenție pericolul implicat de pandemie, când "s-a încurajat turnătoria ca pe vremea DNA", o turnătorie de tip civic. Sociologul Mirel Palada a nuanțat astfel: din cauza realității virtuale tindem să devenim din ce în ce mai comozi. Este o comoditate dată de o creștere a nivelului de trai, care ne face să fim "mai domestici". Aderarea la virtual e și o renunțare la simțul critic. Devii captiv de bunăvoie și nesilit de nimeni. "Această slugărnicie existențială e consecința unor mici capcane dulci", avertizează sociologul.