Opoziţia germană nu a reuşit să speculeze greutăţile economice europene pentru a-i şubrezi poziţia cancelarului Merkel, mult mai abilă din punct de vedere politic
Criza economică este, de câţiva ani, un mediu propice relansării formaţiunilor de opoziţie din Europa. În Franţa, Italia, Spania, Grecia, Irlanda şi Portugalia partidele care au guvernat pe valuri de austeritate au pierdut puterea, un scenariu similar aflându-se în derulare şi în Olanda. Nu la fel stau lucrurile în Germania, unde social-democraţii (SPD) caută în continuare ingredientele reţetei pentru a o înlătura pe Angela Merkel de la putere la alegerile de anul viitor. Spaţiul lor de manevră este cu atât mai restrâns cu cât cancelarul german a reuşit până acum să îşi însuşească puţin din fiecare program pe care SPD miza în această luptă politică, în domenii variate, precum energia nucleară, mediu, educaţie, protecţia copilului şi piaţa muncii. Social-democraţii nu au reuşit nici să vină în faţa alegătorilor germani cu o soluţie la criza Zonei Euro care să fie acceptatată de un electorat sătul de acest subiect, dar care să nu fi fost deja articulată de Angela Merkel. "Nu au nicio temă de campanie şi nu reprezintă o alternativă la Angela Merkel", a comentat analistul politic Klaus-Peter Schoeppne pentru Reuters. Abia la jumătatea acestei luni, SPD se va reuni într-un congres pentru a decide asupra unei platforme electorale cu care să iasă în sfârşit la luptă. SPD trebuie să decidă şi cu ce figură centrală intră în bătălia electorală, actualul preşedinte Sigmar Gabriel, şi fostul, Frank-Walter Steinmeier, fiind doi lideri destul de nepopulari.