Şocantul destin al unui învingător în Cupa României

Şocantul destin al unui învingător în Cupa României

Fostul fotbalist Aurelian Leahu, de la Petrolul Ploieşti, trăieşte în oraşul Geneva, unde îşi câştigă existenţa cu greu. Românul spală vase, curăţă cartofi şi găteşte pentru elveţieni.

Occidentul nu reprezintă Raiul pe pământ pentru toată lumea. Aflaţi în căutarea unui trai mai bun după eşecuri profesionale şi familiale în România, destui foşti sportivi de performanţă au fugit din ţară fără să se uite înapoi, dar, odată ajunşi în Vest, au fost nevoiţi s-o ia de la zero, în lipsa unei calificări care să le deschidă uşile şi să le ofere un trai fără griji.

Un astfel de exemplu este Aurelian Leahu, fostul jucător al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti. „Cuchi“ locuieşte şi munceşte de cinci ani în Elveţia, la Geneva. În 2003, Leahu a decis să părăsească România. Se despărţise de prima soţie, nu mai avea casă, iar perspectiva de a continua în fotbalul românesc ca antrenor l-a determinat să ia o decizie curajoasă. Fără niciun ban în buzunar, a luat totul de la zero la 2.500 de kilometri depărtare de ţară.

„Am calificare de antrenor“

Ne puteți urmări și pe Google News

În spatele zâmbetului său generos, „Cuchi“ Leahu ascunde însă o poveste de viaţă dramatică. Nu se plânge nicio secundă şi spune că, pentru el, Elveţia a însemnat salvarea de la o viaţă mizerabilă. Munceşte din greu, pe bani puţini, dar e fericit, alături de Vali, actuala sa soţie, cu care locuieşte într-o garsonieră din Geneva.

„La început a fost foarte greu“, îşi începe povestea Leahu. „Am venit la fratele meu, care nici el nu o duce senzaţional. Nu mai aveam ce să fac în ţară. Casă nu mai aveam. I-am lăsat-o fostei soţii, pentru a creşte băiatul acolo. Serviciu? Ultima oară jucam la Conpet Ploieşti. M-au rugat să rămân, că mă pun antrenor. Să ştiţi că am calificare! N-am văzut însă niciun viitor, aşa că am decis să plec“, spune fostul fotbalist.

„Sunt student la Medicină“

Au fost luni bune în care nu-şi găsea de muncă. Trăia din banii lui Vali, actuala sa soţie. Mai prindea câte ceva pe vreun şantier din Geneva. Doar la „negru“ şi pe bani puţini. „Am crezut că mă rup în două“, îşi aminteşte el.

De doi ani are un serviciu stabil. „Lucrez la Facultatea de Medicină din Geneva. La un bufet unde, începând cu ora 6.30, începe lumea să mişune. La o cafea, la un sandvici, la o mâncare... Spăl, curăţ cartofi, gătesc. Sunt ca o femeie în casă“, explică fostul fundaş de buzunar al „găzarilor“, care câştigă numai 2.000 de franci lunar pentru munca sa. „Sunt student la Medicină. Scrie undeva că nu sunt?“, glumeşte el, şi scoate din portofel o legitimaţie pe numele său, eliberată de Universitatea din Geneva.

„La ora 6.00 plec de acasă. Vin la serviciu şi mă apuc de treabă. Patronul alături de care lucrez vine abia pe la ora 9.00. I-am câştigat încrederea şi mă lasă singur câteva ore. Drept recompensă, plec eu la ora 15.00 şi mai rămâne el două ore... E băiat bun. Din păcate, ar cam trebui să-mi caut altceva de muncă. M-a anunţat că vrea să se pensioneze. Că a obosit şi că, într-un an, vrea să se retragă“.

„Cuchi“ se mândreşte cu Vali, soţia sa, o femeie simplă din Valea Călugărească. „Să dea Dumnezeu la toată lumea nevastă ca a mea. Nu-i aşa, iubita mea?“, spune „Cuchi“.

Cei doi au făcut cununia religioasă la biserica românească din Geneva. Preotul le este şi naş de cununie. Pe Vali n-a deranjat-o niciodată faptul că, în unele perioade, numai ea aducea bani în casă. Vali face menaj la mai multe familii şi adună într-o lună puţin peste 1.500 de franci.

A muncit pentru bolnavii de SIDA

Îşi aminteşte cum a fost dată afară din casă, împreună cu soţul ei, de o patroană româncă, pentru că a avut „neobrăzarea“ să lucreze suplimentar într-o zi pentru nişte bolnavi de SIDA. „Doamna a auzit şi ne-a făcut bagajul. Când am venit seara acasă, am găsit bagajele la uşă. Ne dăduse afară din cămăruţa noastră de la demisol, unde nici fereastră nu aveam, dar era casa noastră. Am dormit câteva zile pe jos, la clubul unde lucra «Cuchi», şi ne spălam la chiuvetă“, rememorează Vali.

„Nu îmi e ruşine de nimic. Nu fur, nu dau în cap. Muncesc. La fel şi Vali. Lumea ne respectă. Am sus, aici, pe perete, locul în care se strâng facturile. Vine ultima zi a lunii, mergem, le plătim, iar dacă ne mai rămâne ceva, e foarte bine. Am intrat în ritmul vieţii de aici. Uitaţi-vă, sunt în cartea de telefoane a Genevei! Păi, ce naiba, «Cuchi» Leahu chiar nu reprezintă nimic?“, se făleşte fostul petrolist.

A luat mobila de la alţii şi covoarele de la pubelă

Garsoniera în care trăiesc cei doi arată decent, aranjată cu gust şi curată-lună. „Noi am făcut-o aşa frumoasă! N-aveam nimic în ea, dar uşor-uşor ne-am luat tot ce ne-am dorit. Un patron la care am lucrat şi-a înnoit mobilierul şi a vrut să arunce patul. L-am luat noi. Nou costă 10.000 de franci, o avere. Se făcea dulap, pe perete, dar în timpul transportului i-am stricat mecanismul. Vedeţi canapeaua şi fotoliul? Ni le-a dat altcineva, tot un patron. N-a vrut să ne ia bani. A zis să-i dăm o mână de ajutor la curăţenie. Ne-am dus şi am muncit de ne-au sărit capacele. Le-am plătit cu vârf şi îndesat“.

Covoarele din casă au şi ele povestea lor. „Tot de aruncat au fost. Le-am luat de la o pubelă. Sunt ca noi“, spune „Cuchi“.

Şi-a dus soacra la Crans-Montana

Ca orice străin care ajunge în Elveţia, şi „Cuchi“ Leahu a avut un şoc atunci când a văzut preţurile din magazine. „Mâncarea te omoară. E scumpă rău! Noi însă ne organizăm. De exemplu, cumpă răm un pui şi din el facem două feluri de mâncare. Pentru că în timpul săptămânii nu poţi bea nici măcar o bere din cauza oboselii şi a serviciului, vinerea ne cumpărăm o sticlă de vin. Aşa, ca să ne mai respectăm şi noi“.

Are însă şi o ţuică, adusă din ţară prin intermediul şoferilor de la o firmă de turism care face regulat curse Elveţia - România. „În weekend mergem şi ne plimbăm. În parcuri. Ai ce vedea în Geneva şi în toată Elveţia. Bani să ai! Odată a venit soacră-mea la noi. Femeie de la ţară. Am dus-o la Crans- Montana cu trenurile astea de zici că sunt avioane. A înnebunit femeia. A vrut să fugă din tren“, povesteşte amuzat Leahu.

"Lucrez la Facultatea de Medicină, la un bufet unde începe lumea să mişune încă de la ora 6.30. Eu plec de acasă de la 6.00. Spăl, curăţ cartofi, gătesc... Sunt ca o femeie în casă. Câştig 2.000 de franci elveţieni pe lună.", Aurelian Leahu, fost fotbalist la Petrolul, câştigător al Cupei României în 1995

PERFORMANŢA CARIEREI

A dormit cu Cupa în braţe

Aurelian Leahu a rămas celebru din imaginile care au însoţit triumful echipei Petrolul Ploieşti în Cupa României, acum 13 ani. Îşi pusese capacul Cupei în cap şi dansa neîncetat.

La banchetul de la crama Seciu, de pe dealurile de la Boldeşti-Scă- ieni, Leahu a „confiscat“ trofeul şi a dispărut cu el. Înspre dimineaţă a fost găsit dormind cu Cupa în braţe! „Ce vremuri...“, oftează „Cuchi“.

„Mă credeţi că am şi uitat că am jucat fotbal? Parcă de o viaţă curăţ cartofi şi fac mâncare pentru elveţieni! Când mă uit şi văd ce oameni se numesc fotbalişti în ziua de azi şi câţi bani câştigă, mă apucă pandaliile şi nu m-aş mai întoarce în ţară niciodată. Ne leagă totuşi copiii, familiile, prietenii“, spune Leahu. Pune mâna brusc pe telefon şi-l sună în ţară pe Mihai Cristache, fostul conducător al Petrolului din anii ’80-’90. „El m-a ajutat foarte mult. O face şi acum. Aici, în Elveţia, Adi Ursea, fostul meu coechipier de la Petrolul, m-a ajutat şi el foarte mult. Şi el, şi soţia lui. Să ştiţi, însă, că românii nu te prea ajută. Se fac că nu te văd, că nu te aud“.

L-a vrut Steaua

La doar câţiva ani după ce a cucerit Cupa României cu Petrolul, Leahu, alături de Bălăceanu şi Zmoleanu, trei dintre cei mai buni oameni ai „găzarilor“ în acea perioadă, erau daţi afară de conducerea clubului. Steaua s-a interesat de el, deşi Leahu avea 32 de ani.

„M-au dat la Bistriţa pe 5.000 de dolari“

„Cei de la Petrolul au cerut pe mine 120.000 de dolari. M-a sunat nea Tică Dănilescu şi mi-a zis că e prea mult. Am plecat apoi la Galaţi. Lui Marius Stan mai că-i venea să plângă că nu mă poate lua. L-a sunat pe Goicea (n.r. - Eugeniu Goicea, fost conducător la Petrolul) şi mi-a dat telefonul să ascult. Cereau pe mine 110.000 de dolari. De unde să dea oamenii atâţia bani? După o săptămână, m-au dat doar pentru 5.000 de dolari la Bistriţa. Atunci a fost ultimul meu tren, dar şi-au bătut joc de mine“, se lamentează el.

BUCURIE

Şi-a speriat vecinii la meciurile naţionalei

Pentru Euro 2008, familia Leahu s-a pregătit special. Un steag mare al României a fost instalat la fereastra garsonierei. Lângă el - un altul, mai mic: al Elveţiei. Leahu are şi tricoul lui Chivu, trimis din ţară de un prieten. „E scump pe aici“, spune „Cuchi“. „Fiţi puţin atenţi, să vedeţi cum m-am bucurat la golul lui Mutu, din meciul cu Italia“, ne avertizează fostul „găzar“. Pune mâna pe o goarnă, scoate capul pe geam, se uită în jur şi suflă cu putere, după care se retrage într-un hohot de râs. Câteva păsări aflate în părculeţul din apropiere îşi iau zborul, iar vecinii ies pe la ferestre. „Mamă-mamă, ce le-am făcut“, chicoteşte Leahu. „Aici e belea cu zgomotul. N-ai voie să faci gălăgie. Uite, şi muzica am dat-o încet“, explică el, iar la combina muzicală se aude, în surdină, o melodie interpretată de Irina Loghin.

Corespondenţă din Geneva