Un bărbat a încercat miercuri să îşi dea foc pe esplanada din apropierea Casei Albe, a anunţat Secret Service, poliţia de elită însărcinată cu protecţia zonei, relatează AFP.
"În jurul orei 12.20, un bărbat şi-a dat foc pe (esplanada) The Ellipse în apropiere de 15th Street şi Constitution Avenue", a scris Secret Service pe Twitter, precizând că victima a primit îngrijiri medicale.
Zonele din apropierea Casei Albe sunt deseori luate ca ţintă de diverşi militanţi pentru a-şi promova cauza, dar este încă neclar motivul care l-a determinat pe acest bărbat să facă acest gest. La 12 aprilie, un bărbat şi-a dat foc la geacă în faţa Casei Albe.
El a fost reţinut, nefiind grav rănit.