Șoc în clanul Duduienilor. Cel mai temut interlop a fost reținut. Nu de polițiștii români

Anaser Duduianu, unul dintre cei mai de temut membri ai clanului cu același nume, a fost reţinut în Marea Britanie, țară în care se refugiase ca să nu mai aibă probleme cu polițiștii români.

 

Acesta a fost prins după o încăierare violentă în stradă cu alți interlopi români.

Anaser Duduianu a fost reţinut de oamenii legii din Anglia. El era dat în urmărire internaţională de două luni de zile, pe numele lui fiind emis şi un mandat de arestare european.

După moartea lui Emi Pian, liderul clanului Duduienilor, au început să iasă la iveală foarte multe informații legate de afacerile și acțiunile pe care le întreprindeau interlopii. Mai mult chiar, Marcel Vela s-a declarat decis să stea cu ochii pe cei care comit infracțiuni.

Acum, polițiștii au anunțat că doi dintre cei mai temuți interlopi ai clanului Duduianu au fost dați în urmărire națională după ce ar fi șantajat maneliști de top și i-ar fi lăsat fără sute de mii de euro. În portofoliul procurorilor există și înregistrări în care interlopii amenință mai mulţi cântăreţi de muzică lăutărească.

Unul dintre cei vizați de polițiști era Anaser Duduianu, care este și unul dintre liderii clanului Duduianu. Anchetatorii au strâns probe solide care dovedesc că ar fi fost unul dintre interlopii care ar fi ochestrat scenariul mafiot prin care maneliști celebri, precum Florin Salam sau Tzanca Uraganu ar fi fost lăsați fără câștigurile de la cântări.

Potrivit informațiilor furnizate de presă, chiar dacă Florin Salam cânta de zor la petrecerile clanului, se pare că totul era bine regizat, iar banii aruncați fără număr în dedicații erau doar pentru imagine. La final, ei erau luați înapoi chiar cu dobândă de interlopi.

Anaser Duduianu a fost reţinut de oamenii legii din Anglia. Acesta era dat în urmărire internaţională de două luni de zile, pe numele lui fiind emis şi un mandat de arestare european.

Anaser Duduianu a fost eliberat dintr-o închisoare din România și acum trăiește la Londra. Din capitala Regatului Unit, Duduianu le transmite membrilor clanului că nu se teme de pușcărie. „Terminați mă dracu cu vorbe din astea, nu s-a născut ăla să ne dea de cap, pușcăria e fix nimic!

A fost frate-meu să stea de vorbă cu cineva să îl arvuneze pentru o nuntă, au iesit oamenii din restaurant, doar au stat de vorbă cu el. Să moara scumpa mea maicuță și toți frații mei dacă există ăla să ne dea de cap. O simpla discuție amicală și atât! Fiecare să își vadă de ale lui”, a scris Anaser Duduianu, pe Facebook.

El făcea referire la faptul că un frate al său a fost bătut de cei din Clanul Vasiloi, la Restaurantul Bârlogul Lupilor.