Smiley și-a deschis sufletul în fața fanilor și a explicat tuturor cum se desfășoară relația sa cu Gina, despre care are numai cuvinte de laudă.
Cântărețul nu mai ascunde nimic. A vorbit deschis despre relația sa cu Gina Pistol.
Acesta le-a explicat oamenilor că uneori îl mai cuprind sentimente de melancolie din cauza perioadei prin care tocmai am trecut cu toții, dar că la final nu există motive de tristețe.
„A fost veselie, recunosc, dar a fost și melancolie uneori, pentru că a fost o perioadă plină de necunoscut la care toți ne-am uitat cu teamă și neîncredere.
Nu am avut, însă, niciun motiv de tristețe, Doamne ajută!, suntem sănătoși cu toții, fiecare dintre cei pe care îi iubesc a trecut cu bine peste perioada asta.
A fost tare că perioada de după întoarcerea din America am petrecut-o cu doi dintre colegii și prietenii mei de la Ha și a fost ca o tabără băiețească în care am făcut muzică, ne-am jucat FIFA, am mai făcut câte un grătar, am mai cântat.
A fost tare, mai ales că apoi a început „genul programului: romance, pentru că, după izolarea cu băieții, fiecare a plecat la casa lui și am stat cu Gina. Fiecare zi a avut farmecul, bucuria și descoperirile ei în suflet și în casă. Mă bucur că a răzbătut starea mea de spirit pe Insta, am făcut și live-uri pe YouTube, am postat mai des, am vorbit mai des cu oamenii, chiar am făcut lucruri pe care mi le doream de mult”, a povestit artistul, potrivit Cancan.
Ce crede cu adevărat despre Gina? Superba blondă i-a oferit ceva ce căuta demult
„Gina a fost lângă mine în toată această perioadă. Cum am fost foarte activ pe rețelele de socializare și am deschis ușile către casa și viața mea, era firesc să apară și ea.
Nu obișnuiesc să vorbesc despre asta, mi se pare că oamenii așteaptă altceva de la mine, iar eu am alte lucruri să le dăruiesc, unele făcute special pentru ei, pe note. (zâmbește) Dar e firesc să-i las uneori să mă vadă așa cum sunt, lângă iubită, lângă părinți, în pantaloni scurți sau cu o ganteră în mână. Ăsta sunt eu”, a adăugat acesta.
„Ea mă încurajează să fac cum mă simt eu bine și cum am confort, așa că nu e nicio presiune din partea ei”, a punctat Smiley.