"Smerenia" lui Boc: Am susţinut majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. A fost o greşeală

"Smerenia" lui Boc: Am susţinut majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. A fost o greşeală

Premierul Emil Boc se pocăieşte, cu o întârziere de peste doi ani, că a susţinut majorarea salariilor profesorilor cu 50% despre care acum spune "cu smerenie" că a fost o greşeală.

"O spun răspicat şi cu smerenie în faţa românilor: susţinerea majorării salariilor cu 50%, în 2008, a fost o greşeală pe care şi eu o recunosc. Am fost unul dintre aceia care, deşi nu eram nici membru al guvernului sau al parlamentului, am susţinut din calitatea de preşedinte de partid majorarea salariilor. Recunosc, însă că a recunoaşte este mai bine decât a persevera în greşeală" a spus Boc, într-o intervenţie la TVR.  Declaraţia premierului vine în contextul în care Coaliţia a decis ca guvernul să-şi asume răspunderea pe o lege privind uniformizarea salariilor profesorilor, Emil Boc motivând că bugetul nu poate suporta o majorare de 50% a lefurilor cadrelor didactice, în condiţiile în care există mai multe sentinţe ale instanţelor în acest sens. 

Ne puteți urmări și pe Google News