Cazul SKRIPAL: Agenți RUȘI, reținuți după ce au încercat să spioneze LABORATORUl unde se analiza TOXINA

Doi agenţi ruşi, suspectaţi că au încercat să spioneze un laborator elveţian căruia i-a fost încredinţată analiza agentului neurotoxic Noviciok, utilizat în otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la Salisbury, au fost reţinuţi în Olanda şi expulzaţi în primăvara acestui an.

Serviciul de informaţii al Confederaţiei elveţiene a declarat pentru Tages Anzeiger că este la curent cu „cazul din Haga şi expulzarea celor doi spioni ruşi”, conform portalului RTS, transmite Agerpres.

Autorităţile olandeze şi britanice au acţionat împreună pentru a dejuca un complot împotriva laboratorului Spiez, situat în apropiere de Berna, unde activează experţi în domeniile nuclear, biologic şi chimic.

Un responsabil pentru relaţiile cu presa din cadrul SRC a declarat că „Serviciului de informaţii elveţian a participat activ la această operaţiune împreună cu parteneri olandezi şi britanici”. Intervenţia a permis „prevenirea oricărei acţiuni ilegale împotriva unei infrastructuri elveţiene critice”.

Potrivit publicației NRC Handelsblad, cei doi spioni transportau material care le-ar fi permis să intre în reţeaua informatică a laboratorului Spiez.

Cei doi agenţi reţinuţi în Olanda sunt alţii decât cei doi ruşi acuzaţi de Marea Britanie de otrăvirea lui Serghei şi Iulia Skripal la Salisbury.