Partidele conservatoare Uniunea Creştin Democrată (CDU) și Uniunea Creştin Socială (CSU) din Germania au câștigat alegerile din acest weekend în regiunile sudice Bavaria și Hessa. Coaliția guvernamentală condusă de Olaf Scholz nu a obținut rezultatele așteptate.
Alegerile de duminică au tras un semnal de alarmă în tabăra lui Scholz, acolo unde partidul acestuia, social-democrații (SPD), nu a obținut rezultatele așteptate, chiar dacă îi au în interiorul coaliției Partidul Verzilor și Partidul Liberal Democrat (FDP). Potrivit datelor dpa, rezultatele recente reprezintă cel mai slab scor înregistrat de coaliție de până acum în regiunea Hessa, iar de acest lucru a profitat Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), care a urcat pe locul al doilea.
Extrema dreaptă înregistrează progrese în cele mai bogate regiuni
Alegerile din cele două regiuni istorice care reprezintă aproximativ un sfert din populația totală a Germaniei trag un semnal de alarmă cu privire la încrederea de care se bucură în acest moment guvernul de coaliție de la Berlin.
În Bavaria, CSU, condusă de Markus Soder, prim-ministrul landului, a câştigat cu 37%, ceea ce înseamnă totuşi o scădere cu un punct procentual şi cel mai slab rezultat pentru partid din 1950.
Alegătorii liberi, formaţiune regională conservator-libertariană care guvernează în land alături de CSU, au crescut la 15,9% de la 11,6% în 2018.
Verzii, anterior cel mai mare partid de opoziţie din Bavaria, au scăzut cu 3,2%, ajungând la 14,4%, în timp ce procentele AfD s-au îmbunătăţit semnificativ, la 14,8%, de la 10,2% în 2018.
În schimb, SPD al lui Scholz a obţinut din nou un rezultat cu o singură cifră în Bavaria - 8,3% -, în timp ce FDP nu a reuşit să depăşească pragul de 5% pentru a intra din nou în parlamentul landului, cu 3%, o scădere de 2,1 puncte procentuale.
În Hessa, CDU, în frunte cu premierul landului Boris Rhein, a înregistrat progrese semnificative, ajungând la 34,9% conform previziunilor, de la 27% în 2018.
În schimb, Verzii, partenerii anteriori de coaliţie din Germania, au scăzut la 15,2% de la 19,8%, iar SPD - al cărui principal candidat era ministrul federal de interne Nancy Faeser - a scăzut la 15,6%, adică sub minimumul său istoric din 2018 de 19,8%, în ciuda faptului că Hessa a fost un bastion al acestei formaţiuni.
AfD a înregistrat progrese şi în Hessa, ajungând la 17,2% comparativ cu 13,1% în 2018.
Coaliția de guvernare este în cădere liberă în Germania
La alegerile legislative naționale din 2021, coaliția de guvernare a lui Scholz s-a bucurat de 52% dintre voturile germanilor, comparativ cu 38% dintre voturile înregistrate duminică, o scădere extrem de vizibilă.
Lipsa rezultatelor de la două circumscripţii electorale din Hessa a întârziat anunţarea rezultatelor oficiale provizorii locale. Deocamdată nu este clar ce a provocat întârzierea numărării celor până la 2.000 de voturi. Hessa, care găzduieşte centrul financiar Frankfurt, şi Bavaria, cel mai mare land german şi sediul unor companii de top ca Siemens şi BMW, sunt printre cele mai bogate state ale Germaniei, aminteşte dpa.
Din punct de vedere istoric, această victorie a AfD în zonele prospere ale fostei Germanii de Vest confirmă că tendința spre extremă dreapta este un fenomen valabil la nivel național, care a reușit să depășească încercările partidelor clasice de a stopa manifestarea extremistă.