Libanul a ajuns în incapacitate de plată din cauza datoriilor acumulate în ultimii ani
Liban trece printr-o perioadă critică din punct de vedere economic și a intrat în incapacitate de plată. Datoria publică a ajuns la 170% din PIB, asta însemnând că, în acest moment, Libanul este cel mai îndatorat stat din lume. Situația grea este fără precedent de la Războiul Civil (1975 - 1990) până în prezent.
„Nu a fost uşor să ajungem la această decizie. Datoria Libanului este mai mare decât decât poate gestiona ţara. Decizia de a suspenda plata este singurul mod de a finanţa necesităţile cetăţenilor", a declarat prim-ministrul Hassan Diab. Pentru a ieși din criză, se va încerca reeșalonarea datoriei externe care ajunge la 31 de miliarde de dolari.