EVZ: Ați avut mesaje împotrivă drogurilor, deși unul dintre voi nu a fost chiar trup și suflet în susținerea acestui mesaj. Ați putea să ne faceți un tablou realist? Cu atât mai mult cu cât voi ați colaborat și cu cântăreți care au renunțat la muzică din cauza lor.

Puya: Eu nu vreau să mai discut subiectul… Să îl discute cei care au permis vânzarea la liber a drogurilor legale ani de zile copiilor de 14 ani. Oricum, e un subiect tabu. Cred că principalul drog lăsat liber în 2018 e cazinoul… Distruge oameni și familii și totuși au ajuns să fie cazinouri până și în sate.

Sișu: Muzica noastră nu a fost contra drogurilor. În general versurile sunt împotrivă a ceea ce ne face rău nouă, dar în același timp eu sunt un om care face și multe greșeli. Noi nu am avut un mesaj împotriva drogurilor, ci unul despre realitatea drogurilor, despre realitatea acestei lumi, despre lucrurile care nu se văd.

În general, noi, oamenii vedem lucrurile doar în momentul în care se desfășoară și, dacă e fericire, bucurie, par lucruri interesante, dar nu vedem povestea până la sfârșit. În general, oamenii când greșesc, când lucrurile se termină, rămân singuri să trăiască sfârșitul acestor lucruri.

Din acest motiv, ținerii de multe ori nu văd întreaga poveste și nu înțeleg întregul ansamblu. Dacă vrei să înțelegi un om, trebuie să-i înțelegi toată povestea, așa cum dacă vrei să înțelegi istoria trebuie să înțelegi un ansamblu de lucruri. România s-a încadrat cumva în curentul vestic…

Drogurile au devenit o modalitate de relaxare, ceea ce le face mult mai periculoase, dar asta e treaba fiecărei generații, pentru că pe ei îi privește direct, pe tinerii din generația nouă, și ei trebuie să știe cum să se descurce cu problema asta.

– Tu, Puya, ești tatăl a 3 copii. Cum îi ferești de viață mai puțin frumoasă? Cum îi ferești de „bagabonti”?

Puya: Copiii nu trebuie ținuți într-un glob de cristal. Cu cât înțeleg mai corect ce se î n – tâmplă în jurul lor cu atât o să le fie mai bine, chiar dacă realitatea nu e tocmai roz. Problemă mea cea mai mare nu sunt bagabontii, că pe aia îi cunosc! Problema e că după ce vor învață să citească, vor găsi o grămadă de „bagabonți” pe net, în ziare, la TV, în filme etc. care vor încerca să le sucească mințile și să le bage tâmpenii în cap.

– Sișu, și tu ești tată. În ce relații ești cu copilul tău?

Sișu: Am doi copii, nu doar unul. Viața mea a avut un drum mai sinuos, mai tulbure. Relațiile cu copiii mei sunt bune, încerc, în măsura în care pot, să păstrez relațiile cât de normal se poate într-o situație anormală. Asta e viața, trebuie să învățam să ne descurcăm în toate situațiile pe care le întâlnim și pe care, de cele mai multe ori, le creăm.

– De asemenea, ești un om care spune lucruri interesante – nu doar în versuri. Ai putea să-mi spui, vizavi de recentele evenimente poate!, ai întâlnit oameni care fac pușcarie degeaba?

Sisu: Sincer să fiu, n-am întâlnit oameni nevinovați în închisoare. Am întâlnit oameni condamnați pentru prostii sau oameni care în loc să fie în închisoare, meritau să fie în alte locuri, dar i-au băgat în pușcării. Oameni 100% nevinovați eu nu am întâlnit. Poate îi țin într-o pușcarie specială, nu știu.

Referitor la evenimentele astea cu Ploieștiul, cu dosarele fabricate: oamenii ăia sunt cunoscuți acolo, pe plan local, se știe ce au făcut. Nu era nevoie să le fabrice nimeni nicio probă. La nivel național se prezintă o plângere continuă și au schimbat și legile în ultimii 10 ani, că le era rușine să se vadă cu cătușele la mână. Eu am fost arestat preventiv 7 luni, judecat în stare de arest. Acum văd la TV că dacă treci de o lună e nenorocire, toți pretind că li se încalcă drepturile.

Asta se întâmplă probabil pentru că acum sunt drepturilelor și trebuie respectate. Totuși, pe mine nu mă supără treaba asta. Sunt mulțumit. Săși facă și suferința ușoară… Nu vor învață nimic așa, păcălind suferința.

– Cum ar fi fost viața voastră fără „La familia”?

Puya: Viața fără La Familia ar fi fost cu siguranță zbuciumată. M-am considerat mereu un norocos și încerc să nu iau nimic așa, de-a gata, ca și cum așa e normal.

Sișu: Dacă n-aș fi avut opțiunea asta, exit-ul ăsta din La Familia, probabil eram mort. La Familia a însemnat o salvare pentru mine de-a lungul timpului, deci dacă nu exista La Familia, erau mari șanse ca nici viața mea să nu mai fi existat.

– Scandalul cu drepturile homosexualilor te-a costat un contract mare de publicitate, Puya. Ai tot vorbit despre asta, întrebarea mea este dacă încă te mai afectează? Crezi că ți-ai pătat cumva imaginea permanent? Sisu, tu ce părere ai? Îți pătezi și tu imaginea?

Puya: Noi am venit deja „pătați” în lumea muzicală. Primul HIT La Familia se numea „Tupeu de borfaș”, așa că nu mi-am pus problema asta niciodată. Cât despre contractele de publicitate, ce să zic… Nu mi-am construit cariera în jurul lor. Când ne-am apucat de muzică nu era nici televiziune muzicală, ce să mai vorbim de contracte de publicitate. Am fost susținuți mereu de fanii noștri cărora le mulțumesc. Ei cumpără bilete la concert, CD-uri sau tricouri. L-aș mânia pe Dumnezeu să mă plâng. Să nu uităm că sunt familii cu 3 copii care trebuie să trăiască cu 3-4 sute de euro pe lună. Cât despre scandal, au fost doar niște păreri. Că pe unii îi deranjează, asta e diversitatea, nu?

Sișu: Cu ce să-mi pătez imaginea? Cu apărarea unei chestii adevărate? Să aperi adevărul nu e niciodată o pătare de imagine. E un lucru extraordinar că mi se oferă ocazia să apăr adevărul. Am auzit discuțiile din spațiul public: ce e adevărul? Cine e în măsură să stabilească adevărul? Mergând pe principiul discuțiilor continue nu vom face nimic niciodată.

Adevărul există. Adevărul e că există zi și noapte, adevărul e că plouă, adevărul e că trebuie să mâncăm în fiecare zi, că trebuie să avem grijă tot timpul de familiile noastre. Aud tot timpul oameni întrebându-se ce e adevărul, spunând că totul e relativ. Nu chiar totul e relativ. Cred că a apăra adevărul nu înseamnă a-ți păta imaginea, ci este o binecuvântare pe care o primești. Și toți ar trebui să facem treabă asta, inclusiv politicienii.

E păcat să ne alegem liderii după niște diplome, de cele mai multe ori falsificate sau chiar adevărate, luate de la universități din Occident, de multe ori sufletul lor nu e îndeajuns de inspirat să folosească așa cum trebuie informațiile pe care le-au dobândit. Ei doar se împăunează cu niște titluri goale, de cele multe ori.

– Ziceți-mi trei personalități marcante ale României cu care vă mândriți. Miniștri, scriitori, ce vreți voi. Încerc să descopăr linia de inspirație.

Puya: Eminescu, am redescoperit latura lui jurnalistică, mare patriot! Mihai Viteazul, tot e centenarul. Dem Rădulescu. Nu pentru că știa box! Și aș adăuga a 4-a: caterinca românească – fară ea nu știu ce am fi făcut!

Sișu: Ioan Ianolide (n.r. – scriitor), Alexandru Ioan Cuza, Radu Gyr (n.r. – poet, dramaturg, eseist și gazetar), Mihai Viteazul, Avram Iancu.

– În final, spuneți-ne ce o să vedem la concertul din aprilie!

Puya: Doi băieți, prietenii lor și muzica lor preferată.

Sișu: La concertul din aprilie o să ne vedeți pe noi, o să vedeți familia în acțiune! Veți vedea, prin bunăvoința lui Dumnezeu, vreo 7-8 MC buni!