Sistemul politic din Bulgaria funcționează perfect. De aceea țara e într-o criză profundă
- Emanuel Nițulescu
- 21 iunie 2024, 17:24
Credeți că Bulgaria va avea totuși guvern?
De fapt, nu are prea mare importanță. Şi dacă ar avea, acesta va dura probabil câteva luni, doar până la următoarele alegeri parlamentare anticipate. Unii se tem că atunci rezultatele vor fi mult mai groaznice - iar ele vor fi aproape aceleași. Mari schimbări nu vor fi, până la venirea următoarelor alegeri. Şi așa mai departe, vreme de luni și ani. De ce?
Sistemul funcționează perfect în Bulgaria
Răspunsul vine de la Stafford Beer, un gânditor și teoretician britanic în domeniul analizei sistemelor și al ciberneticii. El ne-a oferit o frază care depășește cu mult domeniul său de activitate și oferă o explicație minunată a motivului pentru care situația din Bulgaria este cea actuală - și de ce este puțin probabil să se schimbe, cel puțin în viitorul apropiat, indiferent de câte alegeri sunt și cum se poziționează partidele, scrie ziarul bulgar Dnevnik.
Iată și fraza propriu-zisă: "Scopul unui sistem este ceea ce face".
Ce înseamnă asta tradus în limbaj „normal”? Înseamnă că în trei ani am avut de șase ori alegeri și o schimbare permanentă a guvernelor, ceea ce nu duce la funcționarea și dezvoltarea mai bună a Bulgariei, nu este un simptom al unei probleme a sistemului politic, ci funcția sa principală.
Înseamnă că sistemul funcționează perfect așa cum a fost proiectat - pentru a menține lucrurile așa cum sunt și pentru a nu permite schimbarea reală.
Când observăm procesele care au loc, este foarte ușor să concluzionăm că ceva este putred. Că lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui. Că, ca democrație cu o guvernare parlamentară, ar trebui să avem o bază bună, dar din cauza corupției, a influenței străine și a politicienilor corupți, sistemul politic bulgar nu funcționează corect.
Așa a fost făcut să funcționeze
De fapt, sistemul funcționează în Bulgaria exact așa cum a fost creat și prevăzut să funcționeze - indiferent dacă credem că rezultatele sunt bune sau rele. Dacă creează stabilitate și predictibilitate - atunci a fost prevăzut de cei care l-au creat. Dacă creează haos și instabilitate - atunci așa e prevăzut.
Scopul unui sistem este ceea ce face. Dacă sistemul educațional produce oameni cărora le lipsește gândirea critică, precum și ideile creative și abilitățile esențiale ale secolului 21, acesta nu este un simptom al unei probleme - este un semn că sistemul funcționează exact așa cum trebuie.
Dacă sistemul de justiție favorizează corupția, este blocat în birocrație și oferă favoruri anumitor oameni în loc de justiție, acesta nu este un simptom al unei probleme - ci un semn că funcționează așa cum a fost conceput să funcționeze.
Dacă sistemul economic nu contribuie la o mai bună calitate a vieții pentru tot mai mulți oameni, ci rămâne dependent de câteva industrii-cheie și de furt de fonduri europene, acesta nu este un simptom al unei probleme - ci un semn că face ceea este prevăzut să facă.
19 ani de eforturi de implementare a e-guvernării în Bulgaria
Dacă sistemul administrativ al țării funcționează mult prea lent și complică cetățenii și mediul de afaceri cu reguli și proceduri arhaice și greoaie, în loc să le faciliteze (primul vot electronic din Estonia a avut loc în 2005, adică acum 19 ani - verificați singuri câte milioane au fost cheltuiți în Bulgaria pe e-guvernare în acești 19 ani și cu ce rezultat) - da, așa este, ați ghicit corect.
Sistemul funcționează așa cum a fost creat.
"Toate protestele noastre, revolte, eforturi și încercări de a striga puternic: "Sistemul nu funcționează", trimit de fapt un semnal către cei care l-au creat, că acesta funcționează perfect.
Dacă acest lucru vă determină să vă simțiți neplăcut, înseamnă că ați înțeles ce a vrut să spună Stafford Beer.
Deci în fața noastră stă întrebarea: "până când vom continua cu toții să investim timp, fonduri, eforturi și resurse într-un sistem al cărui scop principal este de a se reproduce la infinit alegeri o dată la câteva luni și cu un executiv care se bazează pe "înțelegeri" și "adunături politice", nu pe principii și priorități? Articol de Gheorghi Kamov, Traducerea: Rador Radio România