Un oficial iranian de rang înalt a declarat miercurea aceasta că prezența militară iraniană în Siria este una legitimă și este bazată pe invitația autorităților de la Damasc. Acesta a cerut ca forțelor americane să părăsească imediat aceasta țară.
Reacționând la declarațiile Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, care a declarat miercuri faptul că Iranul trebuie să-și retragă forțele militare din Siria, Ali Akbar Velayati, un prim adjunct al liderului suprem al Iranului, a declarat: "Prezența militară a Iranului în Siria este bazată pe invitația Guvernului sirian. "
"Aceia care trebuie să părăsească Siria sunt cei care se află acolo fără permisiunea guvernului legitim al Siriei ", a declarat Velayati, citat de agenția iraniană de știri ISNA, răspunzând la o întrebare a presei legată de comentariile lui Tillerson.
Iranul a trimis un număr important de luptători în teatrul de operațiuni sirian. Teheranul are, potrivit unor surse, aproximativ 70.000 de militari proprii în Siria dar finanțează în total circa sfert de milion de luptători, între care se numără membrii ai miliției libaneze Hezbollah, șiiți de origine uzbecă și tadjikă din Afganistan și aproximativ 90.000 de șiiți sirieni. Membrii ai conducerii Gărzilor Revoluționare Iraniene precum generalul Qasem Soleimani au avut un rol important în crearea și implementarea strategiei militare care a salvat regimul Assad de la înfrângere.