Războiul civil dion Siria i-a venit mănușă președintelui rus Vladimir Putin, care a reșit să-și atingă o mulțime de obiective prin "ajutorul frățesc" acordat dictatorului sirian Bashar al-Assad.
Dincolo de contractele și concesiunile extrem de avantajoase pe care oligarhii ruși le-au obținut de la dictatorul sirian, nu pot fi trecute cu vederea nici avantajele militare pe care ruși le au pentru că i-au salvat lui Assad atât fotoliul de președinte, cât și viața.
Bazele rusești din Siria
Știri venite recent din Siria anunță că Rusia își extinde baza navală din portul sirian Tartus și intenționează să construiască un doc plutitor pentru a spori capacitatea de reparare a navelor. Anunțul comandanților militari ruși a venit la câteva săptămâni după ce armata rusă a extins și una dintre pistele bazei sale aeriene Hmeimim, întărindu-și pozițiile din estul Mediteranei. Baza navală rusă din Tartus este închiriată de la guvernul sirian. Acordul permite Rusiei să utilizeze gratuit a facilitățiile navale timp de 49 de ani și conferă Kremlinului jurisdicția suverană asupra bazei. Acordul permite, de asemenea, Rusiei să păstreze o duzină de nave de război - inclusiv nave cu propulsie nucleară.
Siria, poligonul de încercare al lui Putin
Pe lângă bazele din Siria, armata rusă a mai obținut un avantaj uriaș de pe urma acestui război. Rusia a testat peste 320 de tipuri de arme în operațiunile sale din Siria. Anunțul a fost făcut miercuri ministrul apărării al țării, Sergei Shoigu, în timpul vizitei sale la fabrica de fabricare a elicopterelor Rostvertol din Rostov-pe-Don, Rusia. Elicopterele fabricate la Ristov-pe-Don au luat parte și la operațiunile lor din Siria.
Rusia susține regimul Assad de la începutul războiului civil din Siria și continuă să întărească prezența militară în țară. În prezent, există 18 baze și posturi militare rusești în zonele aflate sub controlul YPG la est de Eufrat, și anume în Hassakeh, Raqqa, Manbij și Ain al-Arab (Kobani) din Alep.
Grupurile pentru drepturile omului au cerut Moscovei să își asume responsabilitatea pentru abuzurile drepturilor omului și crimele de război din această țară devastată de război. Acuzațiile venite din partea acestor organizații contrastează puternic cu narațiunea oficială a Moscovei, care afirmă că armata rusă a intervenit în 2015 pentru a-i elimina pe „teroriști” și a sprijini regimul legitim al lui Bashar al-Assad. "Majoritatea covârșitoare a intervievaților noștri nu văd Rusia ca un salvator, ci ca pe o forță străină distructivă, a cărei intervenție militară și politică a ajutat la întărirea puterii unui criminal de război. Unele dintre persoanele pe care le-am intervievat au spus că ele sau cei dragi au fost victime ale bombardamentelor rusești”. ", susțin organizațiile pentru drepturile omului citate de ziarul turcesc Daily Sabah.