Siria, pe agenda întâlnirii dintre Obama și regele saudit

Președintele american Barack Obama îl va primi, azi, la Casa Albă, pe regele saudit Salman bin Abdulaziz Al Saud, în prima și mult amânata lor întrevedere, temele abordate urmând să se refere la crizele din Orientul MIjlociu.

Este prima vizită a regelui Salman, de când a fost ales rege (în ianuarie 2015), o vizită care fusese anunțată inițial pentru luna mai, dar a fost anulată de autoritățile de la Riad, și este agreată acum de ambele părți, pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale.

Siria și Yemen, subiecte controversate

Discuțiile vor fi aprinse, pentru că vor fi dominate de dezacordurile pe problema Siriei și Yemenului, ca și de îndoielile referitoare la acordul nuclear cu Iranul. Arabia Saudită a susținut public sprijinul pentru acordul cu Iranul, dar a exprimat preocupările sale, în spațiul privat, pentru că acordul poate legitima acțiunile dușmanului său, Iranul. Între timp, Obama a obținut suficiente voturi în Congresul SUA pentru a aprobarea acordului, dar Casa Albă vrea să-i asigure pe saudiți că activitatea Iranului va fi supravegheată în continuare.

State partenere

Disensiunile nu vor zdruncina relațiile bune dintre cele două țări, partenere strategice apropiate, care au nevoie una de alta. Tensiuni există și pe tema crizelor din Siria și Yemen. În Siria, Casa Albă vrea să se asigure că există „o viziune comună” asupra sprijinului pentru opoziția siriană, pentru izolarea unor grupări din opoziție.

Ambele țări ar vrea ca războiul brutal din Siria să se încheie, iar Bashar al-Assad să fie alungat de la putere. Dar susținerea de către saudiți a unor grupări ale opoziției, precum Jaysh al-Islam, un amalgam de facțiuni care includ islamiști duri, îi îngrijorează pe americani.