CONFLICTUL Turcia-Siria: Avioanele celor două state au interdicţie reciprocă deasupra ţării vecine

Siria a interzis avioanelor de linie ale companiei Turkish Airlines să îi survoleze teritoriul, ca represalii la o măsură similară adoptată de autorităţile turce, a anunţat, ieri, agenţia oficială siriană SANA, citând Ministerul Afacerilor Externe.

UPDATE: Avioanele siriene sunt interzise în spaţiul aerian turcesc, a anunţat Ministerul turc de Externe, potrivit BBC. Interdicţia vine după restricţiile impuse de Siria, în urma incidentului în care un aparat sirian a fost forţat, joi, să aterizeze si a fost percheziţionat, pentru că ar fi transportat armament rusesc în Siria. Măsura luată de guvernul de la Ankara a fost pusă în practică începând de azi-noapte, dar a fost anunţată public abia azi. Se referă la avioanele civile, având în vedere că cele militare erau deja interzise de facto, a explicat un oficial al Ministerului de Externe. Principiul reciprocităţii "În urma deciziei guvernului turc de a interzice zborurile aviaţiei civile deasupra teritoriului turc şi în conformitate cu principiul de reciprocitate, guvernul sirian a decis să interzică toate zborurile turce de pasageri deasupra teritoriului Siriei sâmbătă, de la miezul nopţii", a anunţat agenţia.

Avioane militare turce au forţat, joi, un aparat civil sirian, suspectat că transporta arme şi asigurând legătura Moscova-Damasc, să aterizeze la Ankara. Moscova şi Damascul au respins aceste acuzaţii şi avionul a fost autorizat, vineri, să plece spre Damasc.

Începând cu acest eveniment, Turcia a renunţat să utilizeze spaţiul aerian sirian pentru zborurile sale, în timp ce tensiunile dintre Ankara şi Damasc se amplifică.