Sinodul Episcopilor, convocat de Papa. Subiectul este secret

Papa Francisc a convocat Sinodul Episcopilor pentru toamna anului 2022, însă nu a fost anunțat, momentan, și care va fi subiectul discuțiilor

Consiliul Secretariatul general al Sinodului Episcopilor, instituţia care organizează aceste adunări, i-a propus Papei în cadrul reuniunii din 6 februarie o scurtă listă cu teme posibile pentru acest sinod. ”Sfântul Părinte a hotărât să convoace următoarea Adunare generală ordinară a Sinodului episcopilor în toamna anului 2022 pentru a asigura o mai mare implicare a întregii Biserici în pregătirea' acestei reuniuni”, transmite biroul de presă al Vaticanului, citat de Agerpres.

Cea mai recentă adunare generală ordinară a Sinodului, a avut loc în 2018, și a abordat în special tema tinerilor. Un an mai târziu, papa a convocat adunarea specială a Sinodului episcopilor, dedicată Amazoniei. Consiliul şi papa au publicat, sâmbătă, un mesaj de susţinere adresat ONG-urilor şi guvernelor care ajută şi sprijină migranţii. ”Foarte mulţi oameni sunt nevoiţi să se deplaseze dintr-o ţară în alta din cauza războaielor, a inegalităţilor economice, în căutare de muncă sau de pământuri mai fertile, a persecuţiei, a religiei, terorismului sau crizei de mediu. (...)

Oamenii sunt dezorientaţi, familiile distruse (...) femeile şi tinerii sunt obligaţi să se prostitueze. (...) Biserica se identifică cu cei săraci, cu cei mici, cu străinii. Ea apreciază guvernele şi ONG-urile (...) care s-au angajat să îi ajute pe cei nevoiţi să se deplaseze”, se arată în mesajul transmis. Papa a cerut, prin același înscris. ”vigilenţă contra traficului de persoane” şi angajamentul marilor puteri de a pune capăt conflictelor care provoacă atâta suferinţe.