Uraganul declanșat de Occident acum patru ani în lumea arabă a creat haos și teroare în toată regiunea. Doar Tunisia a reușit să devină o democrație. Acum, și ea riscă să cadă sub loviturile teroriștilor.
„Tunisienii nu au antecedente de terorism (...) Ei nu pot rezolva singuri în mod eficient această problemă.” Atunci când pronunța aceste cuvinte luna trecută, președintele Béji Caïd Essebsi nu credea că evenimentele îi vor da atât de curând dreptate.
Atacul de la Muzeul Bardo, numit și „Luvrul din Tunis”, a ucis cel puțin 22 de persoane, dintre care 20 de turiști străini, potrivit ministrului tunisian al Turismului.
Terorismul islamic a apărut în Tunisia ca urmare a Primăverii Arabe, fenomen care și-a avut originea în țara nord-africană, acum patru ani. După căderea dictatorului Ben Ali, supravegherea a scăzut, porțile închisorilor s-au deschis și numeroși activiști radicali și-au reluat activitățile clandestine, scrie Le Point.
Schimbarea de regim nu le-a afectat hotărârea, dimpotrivă. Voința de a demola noua democrație tunisiană cu atât mai mult cu cât ea constituie o „success story” în regiune. Probabil, singura reușită a „Primăverii Arabe”, prin care Occidentul nu a reușit decât să înlocuiască dictaturi stabile cu haos politic, cu state slabe, fără autoritate, în care organizațiile teroriste islamice proliferează în voie, semănând moartea.
Libia post-Gaddafi, bunăoară, a devenit un non-stat încăput pe mâna milițiilor, și în care ISIS și Al-Qaida își creează avanposturi amenințând Mediterana. Egiptul trăiește astăzi sub un regim militar, cu nimic mai democratic decât cel al lui Mubarak, dar mult mai slab, amenințat de Frățiile Musulmane. Siria intră în al cincilea an de război civil. Contrastul cu Tunisia, care are un președinte ales democratic nu este decât cu atât mai țipător.
Un terorism difuz, infinit mai greu de lichidat
Însă islamiștii nu se împacă cu democrația. Multă vreme, amenințările s-au limitat la organizația Ansar Al-Sharia și la Falanga Okba Ibn Nafaâ, o grupare activă în munții care despart Tunisia de Algeria. Iar acțiunile acestora vizau doar polițiști sau militari (cincizeci de morți după revoluție), sau personalități laice precum Chokri Belaïd sau Mohamed Brahmi, ambii asasinați în 2013.
De acum, Tunisia trebuie să facă față unui terorism difuz, infinit mai greu de eradicat. Potrivit unei estimări recente, în jur de 3000 de tunisieni, majoritatea reprezentând drojdia „Primăverii Arabe”, au plecat să lupte în Siria, Irak sau Libia. Ministerul de Interne estimează că mai multe sute dintre ei s-au întors deja în țară, după ce au jurat supunere ISIS sau Al-Qaida și reprezentând tot atâția teroriști potențiali.
De data aceasta, țintele sunt de altă natură. Încercând să ucidă maximum de turiști, comandoul de la Bardo a încercat evident să dea o lovitură de moarte turismului, principalul sector de acitivitate al țării, și, odată cu el, economiei și democrației fragile.
Tunisia este singurul popic rămas în picioare pe pistă, după uraganul iresponsabil dezlănțuit de Occident în țările arabe. Iar ultimul popic este luat la țintă de toate bilele. Și bombele.