Constantin Noica vorbea în cartea sa „Rugați-vă pentru fratele Alexandru” de niște măicuțe din Moldova, care și-au părăsit mănăstirea în 1944 de frica trupelor Armatei Roșii. La întoarcere, au avut însă surpriza să descopere că sfântul locaș n-a fost distrus. Explicația au găsit-o într-un bilețel așezat pe altar. ”Comandantul trupelor care au ocupat mănăstirea vă declară că a lăsat-o neatinsă și vă cere să vă rugați pentru sufletul său.”

Acest comandant sovietic cu frică de Dumnezeu are însă și un înaintaș în Armata Țaristă. E vorba de contele Pavel Dmitrievici Kiseleff sau Kiselyov, cel care dă numele celebrei artere bucureștene care prelungește spre nord Calea Victoriei. Dar nu numai pentru eforturile sale de a sistematiza Bucureștiul ar trebui să-i poarte românii o amintire caldă lui Kiseleff, ci mai ales pentru că acest comandant țarist le-a dat Principatelor Române prima lor constituție.

Dar să luăm povestea de la început. Contele Kiseleff s-a afirmat în Armata Țaristă în timpul Războielor Napoleoniene. A fost pe câmpul de luptă și în timpul celebrei bătălii de la Borodino și a mărșăluit până la Paris, ajungând să fie promovat aghiotantul împăratului Alexandru.
Într-o epocă prin excelență conservatoare, Kiseleff este un reformist. Primele încercări de a îmbunătății lucrurile le face în calitate de comandant militar. Numit șef de Stat Major al Armatei a II-a, care staționa în Podolia, Kiseleff dă ordine pentru atenuarea pedepselor corporale și interzice cruzimea, spre furia Ministerului de Război.

Adevărata măsură a calităților sale, Kiseleff o dă în timpul Războiului Ruso-Turc din 1828- 1829. Numit comandant al trupelor rusești de ocupație din Moldova și Țara Românească și Președinte Plenipotențiar al celor două principate (pe 19 octombrie 1829), Kiseleff va acționa, în fapt, ca un guvernator până în 1834, când sultanul numește doi domnitori pământeni.

Trupele rusești care au intrat în țările române la sfârșitul lunii aprilie 1828 au adus cu ele două nenorociri. E vorba, în primul rând, de epidemiile de ciumă bubonică și holeră. În al doilea rând, cererile necontenite ale armatei ruse s-au dovedit o povară imensă pentru cele
două principate. Potrivit unor surse engleze, numai Țara Românească a fost nevoită să facă împrumuturi de 10 milioane de piaștri. Alte surse
spun că rușii au confiscat practic toate animalele și au declarat că dacă boierii nu furniza da suficienți boi pentru nevoile armatei, îi
vor înjuga pe boieri. În tot răul, a fost însă și un bine-Regulamentul Organic, prima constituție în Principatele Române.

După încheierea Tratatului de la Adrianopol (14 septembrie 1829), rușii au continuat să ocupe Principatele Române până la plata integrală a reparațiilor de război de către otomani. Primul dintre cei trei „președinți plenipotențiari ai Divanelor din Moldova și Țara Românească”, Feodor Jeltuhin s-a purtat ca un satrap oriental. A manipulat procedurile comisei care încerca să elaboreze un regulament general pentru Moldova și Țara Românească, ba chiar i-a exilat pe boierii care erau anti-ruși, inclusiv pe Iancu Văcărescu. Din fericire, al treilea guvernator rus, Pavel Kiseleff, s-a dovedit o alegere potrivită. A luat măsuri rapide împotriva epidemiilor de ciumă și holeră impunând carantina și importând grâu de la Odessa. Totodată, a numit noul Divan în noiembrie 1829, asigurând pe toată lumea că nu vor mai exista măsuri de represiune.

Regulamentele Organice au fost adoptate, la 13 iulie 1831 în Țara Românească și 13 ianuarie 1832 în Moldova, în versiuni identice, singurele diferențe fiind legate de buget și restricțiile privind forțele militare, Pavel Kiseleff hotârând să nu mai ceară ratificarea de către sultan. Evident, contele rus, în acord probabil cu conducătorii de la Sankt Petersburg, pregătea anexarea principatelor la Rusia. Cu toate astea, Regulamentul Organic, combinat cu prevederile Păcii de la Adrianopol, a dat posibilitatea modernizării țărilor românești.

Continuarea articolului o puteți citi pe https://evenimentulistoric.ro