De când te naşti, până mori, secundele curg implacabil. Inocenţi sau masochişti, oamenii, de când şi-au văzut prima oară umbra, au început să-şi măsoare timpul. Chinezii, asirienii, arabii, incaşii, egiptenii şi, mai târziu, grecii şi romanii au adoptat diverse forme de măsurare a timpului. Astăzi, absolut toate seminţiile de pe pământ, din toate vremurile, au un numitor comun: un an are 365 de zile. Oficial, toate statele lumii împart anul în 12 luni, ziua în 24 de ore, ora în 60 de minute şi minutul în 60 de secunde.


FOTO; Orologiul astronomic al meșterului Metzker, din secolul XV 



La început a fost ceasul solar. Mai târziu, timpul a început să fie feliat din ce în ce mai subţire. În Evul Mediu au apărut primele mecanisme. Ceasurile au evoluat de la maşinării mari către miniaturi. Devenit un obiect indispensabil civilizaţiei, banalul ceas a ajuns o bijuterie, un accesoriu. Un obiect la modă în care se îmbină utilul cu frumosul. Chiar dacă limbile nu i se mişcă, un ceas îşi păstrează misterul. Există un loc, în Ploieşti, o splendoare, în care timpul e prins într-un straniu inventar: Muzeul Ceasului. Cronos, zeul care şi-a devorat copiii, îşi freacă mâinile, mulţumit. Pentru că, vorba lui Octavian Paler: „Timpul are prostul obicei să fie ireversibil”.


FOTO: Cele două femei care inventariază timpul



„Ne-ar lua o zi întreagă să le armăm pe toate!”

Viaţa lui Carmen Banu, de 47 de ani, se confundă practic cu locul său de muncă. De 20 de ani este „conservatorul” Muzeului Ceasului ploieştean, unic în ţara noastră:„Eu ţin ceasurile sănătoase, da’ fără să fiu ceasornicar”. Femeia are în grijă 2.000 de exponate, din care 450 fac parte din exoziţia permanentă. 300 dintre acestea sunt pendule de salon, ceasuri de masă, cu cuc sau ceasuri tablou. „Doar zece sunt reglate zilnic. Altfel, tear lua de cap de la atâtea tictac- uri. Restul sunt ceasuri de buzunar, majoritatea funcţionale, dar fiind sigilate în vitrine nu le prea armăm. Plus că ne-ar lua o zi întreagă doar să le întoarcem pe toate şi, după 24 de ore, am lua-o de la cap”, râde muzeografa.


FOTO: Ceasornicele din aur ale Regelui Carol I şi ale Țarului Alexandru al II-lea sunt la loc de cinste



Un muzeu cu pedigree

Tatiana Ristea, custodele muzeului – în fapt o secţie a Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova – povesteşte cum, în 1963, profesorul de istorie ploieştean Nicolae Simache, pe atunci director al Muzeului Regional de Istorie, a deschis o mică expoziţie cu orologii. „Erau vreo 300 de piese. Astăzi, 99% din ce avem sunt achiziţionate şi 1% dăruite…”. Cum numărul exponatelor a crescut, în 1971, profesorul Simache a găsit casa în care se află muzeul astăzi. O poveste interesantă, dezvăluie Tatiana Ristea: „Vila a fost proprietatea magistratlui Luca Elefterescu, fost prefect în trei legislaturi până în 1925, când a murit. Atunci, a fost cumpărată de un petrolist englez. A venit războiul şi casa a ajuns reşedinţa unui general german. Ulterior a fost naţionalizată de comunişti. După revoluţie, urmaşii petrolistului britanic au revendicat-o, dar în urma unui proces au fost despăgubiţi iar casa a rămas a primăriei”.

Ceasul misterios. Nimeni nu îşi dă seama cum funcţionează

Cel mai ciudat ceas al expoziţiei permanente este aşa-numitul „ceas misterios”. Este, practic, imposibil, să-ţi dai seama cum fncţionează drăcia. Este transparent total şi pe faţă şi pe dos şi limbile se mişcă aparent, neghidate de nimic. Cele două femei râd în hohote şi explică misterul: „Mecanismul e montat în rama ceasului, iar capacul din spate, din sticlă şi el, e rotitor. El angrenează arătătoarele!”. Din păcate, ceasul nu merge. „Astfel de lucrături se încadrează atât în categoria «ştiinţă şi tehnică», cât şi în cea de artă! E cea mai perfectă simbioză”, se mândreşte directoarea tatiana Ristea. Şi mai are exemple cum ar fi: ceasurile cu arătătoare fixe, dar cu cadrane mobile, ceasuri de buzunar cu mecanisme muzicale pe cilindru sau ştift şi disc, precum şi tablouri cu ceas şi scene animate. După o vizită la Muzeul Ceasului îţi poate veni în cap un dicton celebru. Platon zicea: „Timpul este imaginea mobilă a eternităţii imobile”.


FOTO: Ceasul Misterios este cel din mijloc. Lângă el, î n dreapta, e unul în formă de piramidă cu însemne masonice



Două ceasuri de jumătate de mileniu

Muzeul Ceasului găzduieşte trei categorii importante de ceasornice, neapărat de văzut: cele vechi, cele cu valoare memorială şi curiozităţile, de altfel cele mai spectaculoase. Două sunt piesele de rezistenţă cu vechime.


FOTO: Ceasuri cu cuc. Unul dintre ele are si pitpalac



Un ceas de masă astronomic, cel mai vechi, lucrat la 1514 de către Iacub Acustodia, un meşter olandez din Blois, şi al doilea, tot astronomic, datat 1562 şi lucrat de orologierul Jeremias Metzker, din Augsburg, Germania. Se spulberă, astfel, mitul că elveţienii ar fi cei mai vechi ceasornicari. De fapt, primii au fost nemţii, englezii şi francezii. „Valoarea celor două orologii, imposibil de evaluat, este dată şi de vârstă, dar şi de mecanismele complicate. Ele arătau atât anul, luna, ziua, ora şi minutul, dar şi zodiile şi mersul planetelor. Din păcate nu sunt funcţionale. E greu de crezut că mai pot fi restaurate, dar un ceasornicar poate să mă contrazică”, oftează Tatiana Ristea.

Ce se ştie sigur e că maestrul Metzker a făcut trei astfel de ceasornice, din care al nostru e cel mai vechi, un altul e la un muzeu vienez şi al treilea la Londra, întro colecţie privată.

Ceasornice regale, imperiale şi de mari personalităţi

Exponatele cu valoare memorială sunt multe şi extrem de valoroase. Atât de scumpe că nimeni nu le poate face un preţ. Astfel, colecţia ploieşteană cuprinde două ceasuri elveţiene de buzunar care îi arătau ora Regelui Carol I şi alte două care au aparţinut familiei imperiale ruseşti, din care unul a stat chiar în buzunarul jiletcii Ţarului Alexandru al II-lea. Ceasul de masă astronomic, Perth Bally, al domnitorului Al.I. Cuza şi alte două, tot de masă, care au stat pe birourile lui Nicolae Iorga şi Mihail Kogălniceanu fac şi ele cinste impresionantei şi „ticăitoarei” colecţii. Ceasul de mână al lui Nicolae Titulescu, un LeCoultre Reverso, extrem de valoros, pare meschin de mic pe lângă impozantele orologii de perete ale lui Mihail Sadoveanu și Duiliu Zamfirescu. Ultimul dotat şi calendar şi termometru. Iar ceasul de perete din lemn de nuc, sculptat, ce a stat în casa lui George Coşbuc, te dă pe spate.

Perpetuum-ul mobile de la Ploieşti

Dar, de departe, cele mai atractive exponate, deopotrivă pentru copii şi adulţi, sunt aşa-numitele „curiozităţi”. Pe primul loc se situează ceasul Atmos Perpetuelle, creat de elveţianul Jean Louis Reutter în 1930. „Culmea, el a patentat modelul în Franţa, la Societatea de Radiologie din Paris, iar modelul a fost vândut clebrei firme LeCoultre care i-a modificat mecanismul. Inţial era un perpetuum mobile prin care ceasul se întorcea singur la o diferenţă de temperatură de numai două grade, pentru 48 de ore de funcţionare! LeCoultre a înlocuit mecanismul ce funcţiona cu mercur şi amoniac, cu altul pe bază de clorură de etil. Performanţele au fost mult îmbunătăţite”, se mândreşte „conservatoarea” Carmen Banu.


FOTO: Copiii sunt fascinați de orologiile de la Muzeul Ceasului



Orologiile care se întorc o dată la 400 de zile

Colecţia ploieşteană mai are pe inventar şi zece ceasornice cu întoarcere o dată la 400 de zile. „Li se mai zice şi ceasuri giroscopice”, explică, doct, Tatiana Ristea, şefa muzeului. Sunt expuse trei, din care două nemţeşti şi unul franţuzesc. Toate sunt ceasuri de masă fabricate în 1930. „Au fost şi sunt foarte apreciate, că se opresc doar dacă uiţi să-l armezi după un an şi ol lună de funcţionare”, se distreză cele două muzeografe. Povestea are farmec că, din cele trei, doar două merg, că pe al treilea au uitat să-l întoarcă. Și muzeul a mai primit două astfel de orologii, anul trecut, prin dăruire. Dar nu sunt, încă, expuse.

Pentru copii farmecul e dat de ceasurile eleveţiene, cu figurine mişcătoare, Jaquemarts în care două păpuşele cu braţe mobile bat într-un clopoţel, la ore fixe.