Donald Trump a acordat un singur interviu pentru o publicație din România, în urmă cu șase ani. Revista Capital, membră a Editurii Evenimentul și Capital, a fost singura publicație din România care a reușit să îi ia președintelui american Donald Trump un interviu.
În urmă cu șase ani, revista Capital a publicat în ediția din 2010 a Top 300 Cel mai bogați români, interviul cu Donald Trump.
Interviul a fost realizat de Ana-Maria Smădeanu.
Capital: România se află în mijlocul unei serioase crize financiare şi economice. Care este o primă lecţie pe care o putem învăţa, asftel încât să putem depăşi acest moment? Donald Trump: Crizele financiare nu sunt nemaiîntâlnite. Ele apar. Lucrul cel mai important este să te concentrezi pe soluţii, nu pe probleme. Acestora din urmă nu ar trebui să li se permită să intervină în abilitatea de a fi obiectiv în ceea ce priveşte soluţiile posibile.
Capital: O parte a Uniunii Europene a reuşit să iasă din recesiune. Ce concluzii s-au tras? Donald Trump: Au învăţat cât de important este să te uiţi după soluţii în loc să pierzi vremea concentrându-te pe probleme.
Capital: România, alături de alte ţări din regiune, a întâmpinat dificultăţi în soluţionarea crizei. Cât de afectate de criză credeţi că sunt economiile fostelor ţări comuniste, care azi sunt parte din Uniunea Europeană? Donald Trump: Întreaga regiune este afectată, iar acest lucru (criza, n.red.) era predestinat să se întâmple.
Capital: S-a vorbit despre desfiinţarea zonei euro. Cum vedeţi dumneavoastră viitorul acestei zone, în următorii cinci ani? Donald Trump: Văd că moneda euro merge mai departe şi se consolidează. A fost solidă pentru o bună perioadă de timp şi, când se va echilibra din nou, va continua să meargă bine.
Capital: Criza economică a schimbat sensibil economia globală. Cum vedeţi evoluţia acesteia? Donald Trump: Acest lucru este foarte dificil de estimat acum. Să sperăm că va redeveni stabilă.
Capital: Dacă ar fi să investiţi în România, către ce sectoare v-aţi orienta? Imobiliare, energie verde, bursă, turism? Donald Trump: Cum investiţiile imobiliare sunt ceea ce ştiu mai bine să fac, şi în România aş investi tot în acest domeniu.
Capital: Sectorul rezidenţial sau cel comercial? Donald Trump: Înainte să iau această decizie, va trebui să fac o cercetare de piaţă.
Capital: Dacă ar fi să alegeţi astăzi să conduceţi un IMM cu un potential bun sau o multinaţională care scârţâie, ce aţi alege? Ce-I mai greu de condus pet imp de criză Donald Trump: Acest lucru ar depinde mult de circumstanţele financiare, şi în cazul meu aş alege o mare multinaţională, dat fiind că The Trump Organization este o companie globală şi îmi place să “think big”. Dacă puterea mea financiară era mai mică, aş fi ales să conduc o companie de dimensiuni mai mici.
Capital: În vremurile acestea ce e mai uşor: să fii angajat sau angajator? Donald Trump: Fiecare dintre opţiuni are dificultăţile sale. Ca angajat, lucrul pe care trebuie să-l ai în vedere este acela că un număr mare de locuri de muncă s-au pierdut, iar ca angajator trebuie să fii conştient de întreaga situaţie. Ca angajator, fiecare decizie pe care o iei trebuie să fie gândită în ansamblu. Acest lucru include aspectul financiar, factorul politic, totul.
Capital: Să presupunem că sunteţi managerul unei companii care trebuie să-şi reducă costurile. Trebuie să alegeţi între concedierea unor oameni şi reducerea salariilor tuturor angajaţilor cu, de exemplu 25%, indifferent de cât de bine îşi fac treaba sau nu. Pentru ce aţi opta? Donald Trump: Aş reduce salariile pentru a salva locurile de muncă.
Capital: Care ar fi primele trei calităţi pe care ar trebui să le aibă un angajat de-al dumneavoastră? Donald Trump: Loialitate, corectitudine şi abilitatea de a lucre şi a învăţa foarte repede.