Singurul copil al lui Ilie Năstase, născut de o minoră. O poveste scandaloasă

Ilie Năstase. Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul tenismen a trăit aproape 20 de ani în Statele Unite, unde a adoptat doi copii. De curând s-a aflat cine este mama singurului fiu al cunoscutului sportiv român.

În timpul căsătoriei cu fotomodelul Alexandra King, Ilie Năstase a adoptat doi copii din America, Nicholas și Charlotte.

Chiar dacă locuiau în New York, cei doi au decis să adopte un copil din România, în contextul în care Alexandra King nu putea avea copii.

După ce au vizitat orfelinatele din București, cei doi au hotărât să adopte din Statele Unite, luând în calcul că ceea ce au văzut în țara noastră nu i-a încântat deloc.

Ilie Năstase și relație cu copiii adoptivi

Fiul adoptiv al fostului tenismen, Nicholas, s-a născut în 1987. Băiatul a fost adus pe lume de o fată de doar 13 ani din San Antonio. Copila a rămas însărcinată cu un coleg de clasă și nu își permitea să-l crească pe băiat, motiv pentru care l-a dat înspre adopție.

După cum se cunoaște, actul sexual cu un minor este o faptă penală. Din nefericire, de multe ori minorii nu reclamă un astfel de eveniment și nimeni nu este pedepsit.

După adoptarea lui Nicholas, cuplul a mai adoptat o fată, Charlotte, născută în 1990 de o femeie din Miami. Cu toate acestea, fiica adoptivă a lui Năstase a precizat că nu are o relație foarte bună cu tatăl ei.

Într-un interviu acordat, Charlotte a precizat că Năstase i-ar fi spus că regretă că a adoptat-o.

„Am locuit în România patru ani, din 1996 până în 2000. Ultima dată când am mai fost în România aveam 16 ani. L-am mai văzut pe tatăl meu atunci când am împlinit 18 ani, la Paris. Atunci nu mi-am imaginat că lucrurile dintre noi vor ajunge aici. E adevărat, sunt mândră că sunt fiica lui, dar se pare că, la rândul lui, el nu vrea ca eu să exist și chiar regretă că m-a adoptat! Mereu ne-am înțeles bine, dar nu știu de ce vine acum să-mi spună că el nu știe cine sunt eu și că nu mă cunoaște deloc. Am câteva înregistrări cu el în care îmi zice asta! Și nu doar că-mi zice așa, dar el, practic, a încercat să mă convingă pe mine să mă sinucid! Mi-a zis să iau o pastilă că eu nu am o viață!”, a spus Charlotte Năstase pentru click.ro, scrie cancan.ro.